Doza booster se va face la 4 luni și în România, după Franța și Italia. Doar 11,4% dintre persoane au făcut doza a treia până acum
Doza a treia va putea fi administrată după 4 luni și în România. Miercuri sau joi, cel mai probabil în cadrul Comitetului Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare se va decide că termenul va fi redus de la 6 luni la patru luni, conform știrilor TVR.
Doza 3 după 4 luni
România se înscrie astfel în lista țărilor care au decis să administreze a treia doză după 4 luni. În Franța și Italia termenul a fost redus de la șase luni la patru luni, iar în Bulgaria la 3 luni.
Doar 11,4% din persoanele eligibile au făcut și doza booster până în acest moment în România.
Certificatul verde doar cu doza 3
În unele țări europene doza trei devine obligatorie deja pentru deținerea certificatului verde care permite deplasarea fără a fi necesare teste suplimentare.
Cetățenii din Grecia vor fi nevoiți să se imunizeze obligatoriu și cu doza a 3-a, dacă își doresc în continuare să figureze ca persoane vaccinate.
Ministrul Sănătății a anunțat că cei care nu au reușit să facă până în acest moment doza booster, mai au la dispoziție timp până pe data de 1 februarie.
„Începând cu 1 februarie, orice persoană care nu a primit doza de rapel a vaccinului contra coronavirusului după o perioadă de 7 luni (de la a doua doză) va fi considerat nevaccinat.Certificatul va fi în continuare valabil, pentru că este un certificat european valabil 9 luni, dar nu vor mai putea beneficia de avantaje precum accesul în locuri rezervate persoanelor vaccinate.”, a transmis ministrul Sănătății din Grecia.
La nivel european se discută ca la finalul anului viitor cei care au doar 2 doze să nu mai posede un certificat verde valabil.