Dosarul datoriilor din prima insolvență a FC Dinamo. Procurorii cer condamnarea lui Ionuț Negoiță, fostul acționar majoritar al clubului

Ioana Matei 14.06.2022, 11:00
Dosarul datoriilor din prima insolvență a FC Dinamo. Procurorii cer condamnarea lui Ionuț Negoiță, fostul acționar majoritar al clubului

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) începe marți judecata în dosarul penal deschis după prima insolvenţă a FC Dinamo, în care Curtea de Apel București i-a achitat pe Ionuţ Negoiţă, fostul acţionar majoritar al clubului, și pe cei care s-au ocupat de planul de reorganizare. Procurorii au trimis dosarul instanței în decembrie 2017, dar judecata a început la Curtea de Apel București după mai bine de un an și s-a încheiat în februarie 2022. Sentința a fost dată pe 20 aprilie 2022, după două amânări.

Dosarul insolvenței clubului Dinamo, de ce e acuzat Ionuț Negoiță

Instanța a considerat că Ionuț Negoiță și ceilalți inculpați din dosar nu sunt vinovați de bancrută frauduloasă și de complicitate la această faptă și i-a achitat pe toți. Procurorii au contestat decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a înregistrat dosarul în luna mai și pe 14 iunie a stabilit primul termen de judecată.

Procurorii Parchetului Curții de Apel Bucureşti cer condamnarea fostului acţionar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, pentru complicitate la bancrută frauduloasă, în timp ce fostul administrator special al societăţii Dinamo 1948 SA, avocatul Valentin Cristian Gheorghiţă, este judecat pentru bancrută frauduloasă. Tot de complicitate la bancrută frauduloasă sunt acuzați fostul administrator judiciar al FC Dinamo, Cătălin Andrei Dascăl, şi Elena Cosma, fost asociat al firmei ZRP Insolvency SPRL, care a realizat planul de reorganizare a clubului Dinamo.

Procurorii au pus poprire pe conturi ale tuturor inculpaţilor, pentru a putea fi recuperat prejudiciul, în cazul în care s-ar ajunge la o pedeapsă cu închisoarea sau la amendă penală. Curtea de Apel București, prin decizia din aprilie, a menținut măsura asigurătorie.

Cum s-a ajuns la acuzații de bancrută frauduloasă

Dosarul prin care societatea Dinamo 1948 SA a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă a fost înregistrat în 13 mai 2014, la Tribunalul Bucureşti.

În cadrul procedurii, trebuia prezentat planul de reorganizare a clubului Dinamo. Anchetatorii susțin că Valentin Cristian Gheorghiţă, administratorul special al societăţii Dinamo 1948 SA, a semnat în 22 octombrie 2014 planul de reorganizare, deși știa că erau ascunse o parte din active societăţi, cu o valoare contabilă netă de aproape 17 milioane de lei şi o valoare reală de peste 5 milioane de lei, formate din stocuri, creanţe şi disponibilităţi băneşti existente în casierie şi conturi la bănci, ”cu scopul reducerii frauduloase a creanţelor bugetare”.

Ionuţ Negoiţă – care preluase 93% din acţiunile societății Dinamo 1948 SA, în martie 2013, cu un an înainte de declanşarea procedurii de insolvenţă a clubului – este acuzat că a aprobat, în noiembrie 2014, atât direct, cât și prin intermediul a șase societăți pe care le controla, planul de reorganizare ”întocmit în fals” conform procurorilor,”cu scopul de a frauda bugetul de stat”.

Elena Cosma este cea care a întocmit planul de reorganizare a societății Dinamo 1948 SA, în octombrie 2014, ea fiind la acea dată asociat al societății ZRP Insolvency SPRL. Procurorii spun că Elena Cosma știa și a ascuns activele societății, pentru a ”frauda creditorii bugetari”.

În cazul lui Cătălin Andrei Dascăl, administrator judiciar al societăţii Dinamo 1948 SA de la data deschiderii procedurii de insolvenţă, pe 11 iunie 2014, procurorii spun că i-a sprijinit pe Ionuț Negoiță și pe avocatul Valentin Cristian Gheorghiţă ”în acţiunea de fraudare a creditorilor bugetari”.

În urma aprobării de către instanță a planului de reorganizare, clubul condus de Ionuţ Negoiţă a plătit în totalitate datoriile, în martie 2015, cu două luni mai devreme decât era prevăzut, și a ieșit din insolvență în septembrie 2015.

Ce avere are, de fapt, Ionuț Negoiță, omul care e disperat să vândă Dinamo. Din ce face bani

Numai că, spun anchetatorii, dacă la momentul intrării în insolvență, suma aferentă masei credale era de aproape 78 de milioane de lei (aproximativ 17,5 milioane de euro la acea dată), planul de reorganizare prevedea achitarea a aproape 3,5 milioane de lei (aproximativ 800.000 de euro), adică sub 5%.

La masa credală, principalii creditori erau Ionuț Negoiță și firme ale sale, cu 55% din totalul sumei, respectiv aproximativ 9,6 milioane de euro, și statul român, care avea de recuperat 5,5 milioane de euro datorii la bugetul de stat, din care a primit, în baza planului de reorganizare, aproximativ 325.000 de euro.

Planul de reorganizare prevedea și plata la zi a tuturor datoriilor față de angajații clubului Dinamo.

Dinamo, a doua oară în insolvență

În iunie 2021, clubul Dinamo a intrat din nou în insolvență, pentru o datorie de aproximativ 6 milioane de euro, conform datelor de atunci. Ulterior, suma datorată s-ar fi ridicat la aproximativ 10 milioane de euro, incluzând și banii datorați jucătorilor care au câștigat procesele cu Dinamo.

Planul de reorganizare a clubului de fotbal Dinamo – care prevede plata datoriilor către creditori în trei ani – a fost aprobat de Tribunalul București la finalul anului trecut.

Dinamo București a retrogradat și va evolua în Liga a 2-a pentru prima dată de la înființarea clubului, în 1948.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Matei
Redactor Impact.ro și absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din București în anul 2012, Ioana s-a alăturat echipei noastre în urmă cu 3 ani, din dorința...