Dorian Popa, pozitiv la consum de droguri. Ce arată rezultatul toxicologic de la INML

Andreea Bisinicu 03.11.2023, 15:42

Lovitură dură pentru Dorian Popa. În urma rezultatelor toxicologice oficiale de la INML reiese faptul că faimosul artist s-ar fi urcat la volan fiind sub influența substanțelor interzise, după ce au fost găsite urme de canabis în organismul său. Până-n acest moment, vedeta nu a oferit nicio declarație pe tema subiectului.

Dorian Popa a consumat canabis, potrivit testelor toxicologice

La sfârșitul lunii octombrie, influencerul Dorian Popa a fost oprit în trafic de către o mașină de poliție și supus unui test antidrog, fiind suspectat că ar fi condus sub influența substanțelor interzise.

Deși actorul le-a spus oamenilor legii că ar fi inhalat, din greșeală, fumul de la țigara unei alte persoane, rezultatul examenului toxicologic de la INML i-ar fi desființat ipoteza.

Așadar, conform experților de la Institutul Național de Medicină Legală din București, testele arată că, într-adevăr, Dorian Popa ar fi consumat droguri, găsindu-se urme de canabis în sistemul său.

„La data de 27 octombrie a.c., ora 21:15, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov- Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauza, conducatorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”. , se arată în constatarea polițiștilor.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și Călin Donca i-a dat ‘țeapă’ și lui Dorian Popa?! Scandalul capătă proporții, ce s-a descoperit acum

Elena Merișoreanu sare în apărarea vloggerului

Intepreta de muzică populară Elena Merișoreanu a mărturisit că a vorbit la telefon cu Dorian Popa, la scurt timp după ce actorul a fost oprit de poliție. Cei doi au legat o frumoasă prietenie după ce au participat împreună la emisiunea ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”.

Artista este convinsă de faptul că ar fi vorba despre o neînțelegere la mijloc, întrucât cunoscuții influencerului știu că vedeta ar fi militat, de mai multe ori, împotriva consumului de stupefiante.

„Am vorbit cu el, aseară, la telefon, plângea saracul, se blestema ca e nevinovat, că a fost, undeva, parcă zicea că într-un club, unde se fuma și că a inhalat de acolo. În plus, de o perioadă, el lua și niște pastile, ca să se poată odihni.

Muncește foarte mult, are firme, e tare harnic, mai rar așa om. În plus, e și foarte credincios, mereu se roagă. Și la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!” se ruga mereu dimineața.

Acolo era un copil respectuos, ceva ce nu am mai văzut, mi se adresa foarte frumos când avea nevoie de ceva. De aceea am și rămas prieteni”, a declarat Elena Merișoreanu, exclusiv pentru Playtech Știri.

Momentan, Dorian Popa este plecat în străinătate și nu a oferit nicio declarație privind situația în care se află.

Citește și Cine este iubita lui Dorian Popa. Din ce faci bani Claudia Iosif și ce diferență de vârstă este între cei doi

Urmăriți Impact.ro și pe