Doliu în sport. Fostul șef al atletismului mondial a murit la 88 de ani

Andrei Cezar, Alexandru Puiu 03.12.2021, 17:30
Doliu în sport. Fostul șef al atletismului mondial a murit la 88 de ani

Doliu în sportul mondial. Lamine Diack, fostul preşedinte al Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), a încetat din viaţă la vârsta de 88 de ani, în noaptea de joi spre vineri, la Dakar. El se retrăsese în Senegal în urma unui scandal de corupție în urma căruia a fost pus sub acuzare în Franța.

Lamine Diack, fost președinte al Federației Internaționale de Atletism a murit

Lamine Diack a condus Federația Internațională de Atletism (IAAF) în perioada 1999-2015. El a revenit în Senegal în luna mai, după ce ani de zile a fost reținut în Franța ca urmarea a unui proces de corupție.

Diack fusese pus sub acuzare de autoritățile franceze în 2015, iar în septembrie 2020 fusese condamnat de justiția franceză, la patru ani de închisoare, dintre care doi cu executare, şi o amendă de 500.000 de euro pentru corupţie şi abuz de încredere.

Printre acuzațiile aduse oficialului snegalez se numără și faptul că ar fi acoperit cazurile de dopaj din Rusia, ori a întârziat sancționarea atleților ruși dopați în schimbul unor finanțări şi pentru favorizarea negocierilor cu Rusia pentru sponsorizare şi difuzare.

În cel de-al doilea dosar, fostul președinte al Fedearației Internaționale de Atletism fusese inculpat pe 27 martie 2019 pentru corupție, în cazul Jocurilor Olimpice de la Rio (2016) și Tokyo (2020), dar şi în procesele de atribuire a Campionatelor Mondiale de atletism de la Beijing, din 2015, şi apoi a Mondialelor din 2017 şi 2019, pentru care Qatarul a fost candidat.

Fiul lui Lamine Diack, condamnat și el pentru fapte de corupție

Magistratul care s-a ocupat de cercetarea cazului i-a ridicat lui Lamine Diack interdicția de a părăsi Franța în schimbul unui depozit de 500.000 de euro. În luna mai, acesta a părăsit ”Hexagonul” cu destinația Dakar.

Jaraaf de Dakar, un club de fotbal din prima ligă din Senegal, unde Diack a fost președinte în anii 1970 și 2000, a vândut o parte din terenurile sale pentru a-i achita cauțiunea fostului șef al IAAF.

Fiul acestuia, Papa Massata Diack, fost director de marketing la IAAF, a fost judecat în absență, deoarece Senegalul a refuzat să-l extrădeze. A primit o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani și a trebuit să achite o amendă de 1 milion de euro, fiindu-i interzis să se implice în orice activitate sportivă, timp de 10 ani.

Lamine Diack a fost înlocuit din funcția de președinte al IAAF cu britanicul Sebastian Coe. Acesta din urmă a fost unul dintre vicepreședinții forului din vremea când Diack era șef, mai exact între anii 2011 și 2014. Tot în 2015, senegalezul a demisionat și de la conducerea CIO

Urmăriți Impact.ro și pe