Doliu în lumea artistică. A murit pictorița Françoise Gilot
Anunț tragic în lumea artistică. A încetat din viață pictorița Françoise Gilot. Vestea ar fi fost confirmată de către fiica regretatei artiste, Aurélia Engel. Françoise Gilot, cunoscută în întreaga lume grație operelor sale, dar și datorită relației amoroase cu Pablo Picasso, avea 101 ani. Iată mai multe detalii!
A încetat din viață pictorița Françoise Gilot
Pictorița și scriitoarea franceză Françoise Gilot a murit la vârsta de 101 ani într-un spital din Manhattan, New York, unde locuia de câteva decenii. Gilot era cunoscută pentru relația sa cu celebrul pictor Pablo Picasso, cu care s-a iubit zece ani de zile și cu care a avut doi copii, Claude și Paloma.
De asemenea, Gilot a fost o artistă extrem de apreciată în întreaga lume. De-a lungul timpului, picturile sale au fost expuse în cele mai importante muzee de pe glob, precum Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA) și Centrul Pompidou din Paris. Pe lângă activitatea sa de pictoriță, a excelat și ca scriitoare și poetă, având la activ mai multe publicații.
Singura femeie care i-a rezistat lui Picasso
În ciuda relației sale cu Picasso, Françoise Gilot a fost singura dintre partenerele acestuia care a reușit să-i țină piept artistului. În cartea sa „Viața cu Picasso”, publicată în 1964, regretata artistă a povestit experiențele sale cu pictorul.
Cartea a fost tradusă în 16 limbi și s-a vândut în peste un milion de exemplare. Ea îl prezintă pe Picasso ca fiind tiranic, superstiţios şi egoist. Relația sa cu celebrul pictor a bântuit-o pe tot parcursul vieții sale profesionale, dar a rămas fidelă artei și viziunii sale asupra lumii. Moartea ei lasă un gol imens în lumea artei, dar moștenirea ei va dăinui pentru totdeauna.
În afară de relația sa cu Picasso, Françoise Gilot a avut o relaţie şi cu artistul Luc Simon. cei doi și-au unit destinul în anul 1955 și au avut o fiică împreună, pe Aurélia, cea care, de altfel, a și confirmat decesul artistei pentru presa americană.
Potrivit cotidianului american menționat mai sus, căruia Aurélia Engel i-a confirmat decesul, Françoise Gilot suferise recent de „inimă şi plămâni”.
Citește și Detalii incredibile despre viaţa lui Pablo Picasso. Care a fost primul cuvânt rostit de celebrul artist!