Instituția condusă de Mihai Chirica este pusă sub vizorul autorităților, după ce au fost efectuate noi percheziții într-un dosar care vizează mai multe nereguli în domeniul imobiliar. Atât DNA, cât și DIICOT se ocupă de aceste percheziții.
UPDATE 11:55. Mihai Chirica, Primarul din Iaşi, a fost dus în cursul acestei zile la audieri, după percheziţiile DIICOT care au avut loc la sediul Primăriei, fiind însoţit de un avocat.
Se pare că la ieşirea din sediul Primăriei, acesta a ținut să le precizeze jurnaliştilor că merge să dea declaraţii procurorilor DIICOT, nefiindu-i teamă de nimic.
Știre inițială
Astfel că atât pocurorii DIICOT Iaşi, cât şi poliţiştii BCCO Iaşi efectuează în cursul zilei de astăzi 24 de percheziţii într-un dosar care vizează mai multe fapte, cum ar fi abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei. În acest sens, un număr de 30 de persoane vor fi duse cât de curând la audieri.
DIICOT şi IGPR a transmis că toate aceste percheziţii au în vizor domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile unor autorităţi publice locale, iar una dintre acestea este chiar Primăria Iaşi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În acest sens, sunt efectuate cercetări pentru abuz în serviciu, în vederea obţinerii unui folos necuvenit, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea incorectă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
„Activităţile sunt efectuate în continuarea cercetărilor într-o cauză privind constituirea unui grup infracţional organizat şi vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari, care s-ar fi folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism”, au notat anchetatorii.
Sunt suspectate 30 de persoane, fiind șanse mari ca acestea să fie implicate în activitatea infracţională, astfel că s-a luat decizia să fie duse la audieri.
Cu doar o zi în urmă, procurorii DNA au descins la sediul primăriei din Iași, unde au făcut trei percheziții într-un dosar în care mai mulți funcționari din cadrul primăriei sunt bănuiți că au autorizat ilegal construirea unui imobil.
„În cursul zilei de 12 decembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sedii de firmă. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi”, găsim notat în comunicatul DNA.
Această acţiune are parte de sprijinul brigăzilor şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, Suceava, Vaslui şi Botoşani, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi, precum şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi.