DNA vrea să-l ancheteze pe fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog. Procurorii au trimis la Senat aviz pentru încuviințarea ridicării imunității a acestuia pentru presupuse fapte de corupție.
Direcția Națională Anticorupție a fost trimisă la Senat. Procurorii îl acuză pe Florian Bodog de abuz în serviciu și fals intelectual. Aceștia ar fi insistat ca un consilier personal să fie plătit vreme de un an, deși nu s-a prezentat la serviciu nicio zi.
Deși comunicatul DNA face referire la faptele comise de un fost ministru, actual senator, fără să-i dea numele, surse citate de Mediafax susțin că e vorba de Florian Bodog. Procurorul General a solicitat, la cererea DNA, Senatului să formuleze cererea de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.
DNA a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că a început o investigație care vizează suspiciuni de săvârșire a unor fapte asimilate infracțiunilor de corupție privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv”
Comunicat DNA
Procurorii DNA arată că, în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, ambele în formă continuată, este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a decide.
Avizul solicitat pentru senator în cadrul dosarului penal este necesar pentru efectuarea completă a urmăririi penale și pentru a-i oferi acestuia posibilitatea să își formuleze apărările într-un cadru procesual legal.
Cel mai probabil, cererea DNA va fi dezbătută de Parlament în toamnă.