Sistemul de pensii din România se află în fața unei reașezări majore, dat fiind că anul acesta va fi elaborată o nouă Lege a Pensiilor. În plus, conform angajamentelor asumate față de Comisia Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie rezolvată și problema unui anumit tip de pensii, despre a căror recalculare și chiar dispariție s-a pronunțat vicepreședintele USR, Claudiu Năsui.
La ora actuală, una dintre marile probleme ale reformării sistemului de pensii este situația celor speciale, acordate în special magistraților. Pentru plata lor, statul cheltuiește aproximativ 0,85% din PIB, iar statutul lor reprezintă un punct nodal în relația cu Bruxelles-ul.
Deși există un proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii în acest sens, totul se poticnește din cauza unei decizii a CCR care a declarat neconstituțională recalcularea acestora.
Dar vicepreședintele Uniunii Salvați România (USR), Claudiu Năsui, este de altă părere. Întrebat dacă pensiile speciale aflate deja în plată ar putea fi recalculate, însă a precizat că aici este vorba despre o altă discuție juridică, dar a spus că este de părere că da.
„Aici este o discuție, asta iarăși o discuție juridică, eu consider că da, pentru că face parte din zona aceea de asistență socială și e politica statului cât decide să dea asistență socială. Atenţie, pensia specială nu este o pensie contributivă, are o componentă contributivă care într-adevăr ea nu poate fi recalculată, nu poate să scadă, în schimb componenta specială e o parte de asistență socială a statului și o politică de asistență socială pe care statul și-o poate schimba. Deci, aș spune că da”, a spus fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Din păcate, atrage atenția USR-istul, problema este că pensionarii speciali sunt extrem de puternici politic. Din acest motiv, este improbabil ca pensiile speciale să dispară.
„Exact asta s-a întâmplat cu majoritatea proiectelor de lege. Deci practic se mai pune o virgulă. În general, Senatul nefiind o cameră care e decizională, nu prea contează. Se trece pe acolo. E mai mult enunțare de principii și fanfară. În momentul în care ajunge proiectul la Cameră și trece de prima comisie, în momentul acela se pun amendamente care, atenție, nu apar pe site, nu sunt publice, presa și oamenii nu cunosc raportul până nu este votat în plen.
Și de multe ori așa au fost strecurate amendamente, virgule foarte amplasate care au schimbat foarte mult proiectul de lege. Deci, da, mă aștept și la lucrul acesta și de ce mă aștept la asta? Pentru că categoriile acestea de pensionari speciali sunt extrem de puternice politic. Practic, nu e de mirare că au ei pensie specială, pentru că au pensii speciale tocmai din cauza acestei puteri politice pe care au avut-o, prin care și-au putut da aceste privilegii. Deci, această putere nu a dispărut, ei încă o au și m-ar mira să n-o folosească”, a insistat Claudiu Năsui.
Totuși, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, de curând, că din punctul de vedere al social-democraţilor, prioritatea numărul unu constă în clarificarea legilor cu privire la pensiile speciale. Președintele Camerei Deputaților vrea, împreună cu Ministerul Justiţiei, să găsească forma constituţională „ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”.
„Din punctul nostru de vedere, prioritatea numărul unu sunt pensiile speciale şi aşteptăm, împreună cu Ministerul Justiţiei, să găsim forma constituţională ca acest capitol cu pensiile speciale să fie odată închis pentru totdeauna în România”, a declarat Marcel Ciolacu.