Disensiunile din Casa Regală a României au ieșit la iveală la înmormântarea fostului rege al Greciei. Ce s-a întâmplat între Nicolae și Principele Radu

Badea Violeta 17.01.2023, 14:52
Disensiunile din Casa Regală a României au ieșit la iveală la înmormântarea fostului rege al Greciei. Ce s-a întâmplat între Nicolae și Principele Radu

Fostul rege al Greciei, Constantin al II-lea, care a domnit în anul 1974, înainte de restaurarea republicii, s-a stins din viață pe data de 10 ianuarie, la vârsta de 82 de ani. Funeraliile sale au avut loc luni, 16 ianuarie, la Atena, iar de la eveniment nu au lipsit Principele Radu și Nicolae, nepotul regelui Mihai. Ce s-a întâmplat între cei doi veți afla din materialul următor.

Nicolae și Principele Radu, prezenți la funeraliile regelui Constantin al II-lea

Funeraliile ultimului rege al Greciei, Constantin al II-lea, au loc luni, pe data de 16 ianuarie, la Atena. Suverani din toată Europa au asistat la ceremonii.

România a fost reprezentată de Nicolae al României, nepotul regelui Mihai, și de Principele Radu, soțul Principesei Margareta. Însă, pentru că între ei există de ceva vreme un conflict, cei doi nu şi-au vorbit absolut deloc, ba chiar s-au evitat pe toată durata evenimentului.

Amintim că aceste tensiuni din Casa Regală a României au apărut de când nepotul regelui Mihai și-a pierdut titlul de Principe, lucru care s-a întâmplat în anul 2015.

Citește și Casa Regală reacționează după anunțul petrecerii cu lăutari din trenul regal de 1 decembrie. „E o blasfemie”!

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Nicolae, Principesa Margareta si Principele Radu
Nicolae, Principesa Margareta si Principele Radu

Mesajul transmis de Nicolae al României, direct de la funeraliile Regelui Constantin al II-lea

Nicolae al României a transmis, luni, un mesaj de regret față de pierderea ultimului rege al Greciei, Constantin al II-lea, după participarea la funeraliile acestuia.

„Cu inima plină de durere m-am recules astăzi, la biserica San Elefterios din Atena, la catafalcul Regelui Constantin al II-lea al elenilor, văr primar cu bunicul meu Regele Mihai.

De când am aflat trista veste mi s-au perindat prin minte și prin suflet imaginile și emoțiile trăite în iunie 2008 când am sărbătorit Nunta de Diamant a bunicului și a bunicii mele.

Ne-am întâlnit atunci mulți membri ai familiei noastre într-o explozie de bucurie și de dragoste pe care n-am s-o uit niciodată. Regele Constantin și Regina Anne-Marie, Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al bulgarilor și ceilalți invitați de seamă cu care am același sânge, prin Regele Mihai și Regina Ana, mi-au arătat multă simpatie.

Condoleanțe și profunda mea compasiune Majestății Sale Regina Anne-Marie, vărului meu, Alteța Sa Regală Principele Pavlos, Majestății Sale Reginei Sofia, Majestății Sale Regelui Felipe (nașul meu de botez) și tuturor membrilor familiei noastre. Dumnezeu să-l odihnească în lumina cea veșnică!“, a transmis nepotul regelui Mihai, din capitala Greciei, pe rețelele sociale.

Citește și Prințul Paul al României a fost eliberat din închisoare, la Paris. El a fost pus sub control judiciar!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...