Discuția dintre Marian Drăgulescu și fosta soție, Larisa, înainte de Survivor România. Ce a ținut să-i spună femeia (Exclusiv)

09 03. 2022, 22:10

Marian Drăgulescu și Larisa au avut o căsnicie tumultoasă, care s-a încheiat cu scandal și acuzații destul de grave la adresa concurentului de la Survivor România. În prezent, cei doi par să fi depășit momentul de dragul celor doi copii pe care îi au împreună, Beatrice și Richard. Fosta soție se pare că îl sprijină pe sportiv. Iată ce mesaj i-a transmis Larisa lui Marian Drăgulescu când a auzit că va pleca în Republica Dominicană!

Larisa, mesaj pentru Marian Drăgulescu. Ce i-a spus când a aflat că va participa la Survivor

Larisa și Marian Drăgulescu s-au cunoscut în anul 2003. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de iubire și au ales să-și unească destinele câțiva ani mai târziu, după ce femeia a adus-o pe lume pe Beatrice.

Totodată, Larisa era însărcinată și cu băiatul, Richard. Deși păreau o familie împlinită din toate punctele de vedere, mariajul celor doi a durat doi ani, mai exact până în anul 2008.

La acea vreme, Larisa avea să facă niște dezvăluiri șocante. Aceasta a apărut la televizor cu ochii învinețiți și l-a acuzat pe Marian că a bătut-o.

Scandalul dintre ei a ținut multă vreme prima pagină a ziarelor din țara noastră. Dar, încet-încet, anii au trecut și cei doi au revenit la sentimente mai bune.

Acum, Larisa și Marian Drăgulescu sunt prieteni și se sprijină reciproc. Recent, femeia a recunoscut că nu a urmărit toate edițiile Survivor, dar cu toate astea i-a transmis un mesaj fostului său soț chiar înainte de a pleca în Republica Dominicană.

„Noi doi nu mai suntem soți, dar am rămas prieteni. Atunci când a plecat i-am spus că voi fi alături de el și așa va fi. Însă recunosc că nu i-am urmărit toate emisiunile.

Spre exemplu, pe cele mai recente le-am ratat, fiind plecată din țară. Însă fata noastră, Beatrice, e cea care mă ține la curent”, a mărturisit Larisa pentru Playtech.

Larisa crede ca Marian Dragulescu poate castiga Survivor

„Marian are toate calitățile pentru a câștiga Survivor”

Larisa îl cunoaște foarte bine pe Marian Drăgulescu. Știe cum gândește, cât de mult iubește performanța, dar și cât de mult au muncit pentru a o obține. Tocmai din acest motiv, ea este convinsă că fostul gimnast are toate calitățile pentru a câștiga competiția de la Pro TV.

„Unii își pot închipui că a obținut toate acele rezultate așa, bătând din palme! Or, lucrurile nu stau deloc așa. E mai mult decât obișnuit cu munca, cu eforturile, chiar prelungite. De aceea se regăsește în acel univers. Și mai are și avantajul că e destul de calm.

Cine o să-l urmărească cu atenție, o să-mi dea dreptate. Or, toate astea îl pot transforma într-unul dintre favoriții la câștigarea întrecerii! Marian are toate calitățile pentru a câștiga Survivor.”, a mai spus Larisa.