E tristețe mare în lumea „fetițelor” care-și agățau clienții direct din stradă. Pandemia le-a pus capac. Chiar dacă se mai găsesc perverși înnebuniți să facă amor cu ele cu masca pe figură, cele care au mai rămas pe baricade, zic săru’ mâna când oprește o mașină lângă ele. Și sunt numai din acelea trecute binișor de vârsta a doua.
Cele tinere și încă nedevastate de riduri, sărăcie, intemperii și mofturile sadice ale consumatorilor de sex, au migrat demult spre zona virtuală, mult mai comodă, preferând de departe un call-phone, un telefon care să le cheme la o partidă de sex sălbatic contra cost. Puține din cele cu vechi ștate în branșă s-au adaptat internetului.
Violeta, zisă Ursuleț, este una din ele. La 67 de ani, cu părul vopsit în negru-abanos, machiată fără zgârcenie, își afișează chipul fără perdea pe site-urile de „matrimoniale”.
Ursuleț este exponenta gărzii vechi a fetelor de la Scala. Și știe multe, nu doar să facă sex pe 200 de lei sau 100 de euro, tarif pentru străini, „cu blândețe și fără grabă”, cum spune chiar ea. Ursuleț știe și multe povești. Le deapănă ca bonus la prestație, dacă are chef clientul să asculte. Povesti pe care le știe și reporterul impact.ro, dar dintr-o altă perspectivă. Din cea de jurnalist care a participat la zeci de razii ale poliției, în special în zona bulevardelor Magheru și Nicolae Bălcescu, dar și pe străzile învecinate, de-o parte și de alta, de la Biserica Boteanu până încolo, spre intersecția străzii Maria Rosetti cu Viitorului.

Una din aceste povești o are ca protagonistă pe celebra Pamela, blonda înaltă de un metru și optzeci fix, fără tocuri, un chip frumos, armonios cu trăsături de „înger rătăcit”, cum ar spune un poet pierdut în vicii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cu timp în urmă, la o săptămână sau două, polițiștii din zonă, în special de la Secția 1, de pe bulevardul Lascăr Catargiu, sau cei de la Secția 6, când fetițele fugeau, care pe tocuri, care în adidași, pe Maria Rosetti, stradă aflată în parohia lor, dădeau iama în prostituate. La o astfel de razie a picat în plasa „gardei”.
Iat-o, în fotografiile făcute de semnatarul acestui reportaj, pe unul din holurile Secției 1, cocoțată la un moment dat, pe unul din birouri ca alint pueril sau sfidător. Sau afară, în picioare, în toată splendoarea sa, pozând expresiv la gardul unui mic șantier de pe strada Daniel Constantinescu, adiacentă sediului Secției.
Fotografii care o înfățișează în deplin acord cu descrierea făcută mai sus. Sintetizat, i-am spune „înger frumos pe tocuri, rătăcit pe străzi și în promiscuitatea propriei existențe”. Atunci, cu prilejul acelei razii, a venit și marea surpriză. Pamela era, de fapt, bărbat.
Pamela și-a recunoscut, atunci, adevărata identitate, și a făcut-o firesc, natural, chiar mândră/mândru, căci genul devenise brusc superfluu. Afirmația insolitului nostru personaj e frustă și se bate cap în cap cu ceea ce se vede cu ochiul liber. Un trup feminin impecabil, cu bazin îngust, picioare lungi cât o zi fără caviar, cum ar spune celebrul autor de romane polițiste Peter Cheyney, o gură cu buze pline, dantură perfectă și un zâmbet larg, cinematografic, care ar fi băgat-o în depresie gravă până și pe Marilyn Monroe. Iar sânii, dezgoliți ca în fața unui pictor romantic îndrăgostit de propriul său model, desăvârșeau întreg tabloul.
Șocul a fost în momentul în care Pamela, pentru a fi pe deplin convingătoare și pentru a risipi și ultima umbră de îndoială, și-a ridicat artistic fustița, oricum doar puțin mai lată decât o bentiță. Și, da, micul element anatomic conturat sub lenjeria albă, a subliniat ceea ce începuse să fie deja evident. Pamela era bărbat. Sau băiat oprit din drumul său spre maturitatea fizică și psihică.
Toate acestea se întâmplau în timp ce polițiștii își vedeau de hârțogăria lor, adânciți în întocmirea meticuloasă a proceselor verbale de constatare și în scrierea amenzilor care, după cum bine știau, nu erau și nici nu aveau să fi fost plătite vreodată de prestatoarele de sex pe bani.
Așteptând să-i vină rândul la stat de vorbă cu polițistul, în cel mai plictisitor mod cu putință, căci fetele abia așteptau să se întoarcă „la muncă”, în stradă, Pamela și-a deschis sufletul în fața reporterului. „Și-a deschis sufletul” e, totuși, cam mult spus. A fost vorba mai degrabă de o dorință pură de a face conversație pe un subiect, transformarea sa din bărbat în femeie, fără schimbare de sex, desigur, într-un mod banal ca și cum o cutie de cremă de față i-a căzut din mână pe covor.
Pamela, pe numele real, de băiat, Ionuț Lucian C. este originar din Craiova și s-a născut într-o zi ploioasă de noiembrie, în 1981. Până la vreo 17 ani, era un băiat drăguț, chiar frumos, după cum îi spuneau femeile.
În timpul adolescenței, din momentul în care hormonii au început să-l facă să vibreze, și-a dat seama, cu fiecare zi care trecea, că în corpul lui delicat se ascundea și se zbătea să iasă la lumină o femeie voluptoasă dornică să facă sex cu masculi. Încet-încet a început să-și schimbe fizionomia. Și-a lăsat părul lung, pe care l-a vopsit apoi, el fiind șaten deschis, în nuanțe de blond din ce în ce mai deschise, mai îndrăznețe. Se epila cu o frecvență care friza fanatismul.
La un moment dat a găsit un „sponsor”, un bărbat în brațele căruia se cuibărea adeseori. Acesta, în mărinimia sa, și dorința de a-și „îmbunătăți” „partenera”, l-a luat în Olanda, unde i-a plătit un tratament hormonal, care nu doar că i-a mai potolit furtuna hormonală din trup, dar l-a mai și înzestrat cu o pereche de sâni feciorelnici.
Îi mergea bine în Țara Lalelelor, ea fiind una din acele „lalele blonde”, la mare căutare în „cartierul roșu” din Amsterdam. Paradisul sexului plătit.
Dar reveria nu a ținut prea mult, cu trupul schimbat, dar năravurile neaoșe, Pamela a furat de unde s-a distrat. Și-a buzunărit partenerii de sex, servindu-se de prin portofele acestora, ca dintr-un coș de fructe abandonat pe masa unui hol de hotel. Poliția olandeză l-a dibuit, după ce mai mulți „domni respectabili”, care au fost nevoiți să caute explicații în fața nevestelor pentru bani cheltuiți nejustificat, au reclamat fapta.
Au făcut-o, sau l-au făcut, căci în documentele de identitate mai figura încă „mascul”, l-au făcut, așadar, pachet și l-au trimis înapoi în România. Banii agonisiți cu râvnă și talent trupesc în Țările de Jos, s-au dus repede, Pamela nefiind obișnuită cu traiul cumpătat. Neavând încotro, a ieșit din nou pe străzile sordide ale Bucureștiului.
Mult mai versată acum, Pamela s-a dedat și la nebunii. Într-o seară a fost abordată de un echipaj al Poliției Rutiere. Se presupune, glumind într-un fel, că depășise viteza de deplasare pe tocuri, pe străzile din spatele fostului cinematograf Scala. Blonda a fost reținută în mașină pentru scurte audieri. Câteva zile mai târziu, la ceas de noapte adâncă, să fi fost spre ora patru, ora somnului dulce, mai mulți polițiști, la o cafea, un suc, o apă plată, într-o cafenea de taină, stăteau la palavre.
Unul din polițiștii de la rutieră, care o reținuseră short time în mașina lor pe Pamela pentru „scurte audieri”, a povestit experiența din noaptea cu pricina. Atunci, unul din ceilalți colegi, care lucra chiar la „Moravuri”, le-a spus adevărul. Pamela era băiat. A fost șoc. Pe scurt, și trist și amuzant, în același timp. Pamela a fost vânată câteva zile, dar blonda a avut grijă să se dea la fund, să bage capul la cutie. Știa că dacă e prinsă, atunci, la cald, va primi cel puțin o bătaie.
A mai prestat o perioadă pe străzi. Cel mai adesea, doar sex oral, ca să evite explicațiile și complicațiile cu clienții. Mai avea însă și clienți bisexuali, în fața cărora își dezvăluia și își asuma fizionomia incertă. Apoi a dispărut.
Când efectivul de fetițe a început să se subțieze tot mai mult, de la un sezon la altul, când prostituția a încetat să mai fie incriminată ca infracțiune, fiind scoasă, ca articol, din Codul Penal, devenind simplă contravenție, prostituția stradală a încetat să mai fie un fenomen, transformându-se într-o curiozitate nocturnă, într-un dans al umbrelor pe străzi cu felinare sparte, o succesiune de logodne între spiriduși cu bani de risipit și năluci pe tocuri fără flecuri.
Pamela, spun „nălucile” de pe strada Maria Rosetti, ar fi plecat din nou în Occident. Olanda, Belgia, totuna pentru ea. Pe firul telefonului imaginar care leagă bordelurile din Amsterdam de bulevardele centrale ale Capitalei, ar fi venit, la un moment dat, vestea că Pamela și-ar fi făcut operație de schimbare de sex, fapt ce i-ar fi ușurat semnificativ activitatea în domeniul divertismentului sexual.
Într-o imaginară revenire în București, probabil că, iarăși glumind, că dacă nu ai umor nu ai mai nimic, polițiștii de la Rutieră nu ar mai avea ce să-i reproșeze acum.