Ramona Bădescu s-a întors în România, după o absență de patru ani. Frumoasa româncă are planuri mari, în perioada cât stă în țara natală. Vedeta uimește pe toată lumea cu cât de schimbată este viața ei, după ce a devenit mamă. Fostul fotomodel este pregătită să îmbrace rochia de mireasă și nu numai!
În vârstă de 52 de ani, Ramona Bădescu iubește ca o adolescentă. Are o relație frumoasă cu bancherul sicilian și omul de afaceri Fabio Cali (53 ani), cu care va merge la altar în ziua în care își va boteza băiețelul.
Prinsă mereu în proiecte de televiziune sau muzicale, frumoasa româncă nu a uitat de România, țara sa natală, locul unde vrea să-și oficializeze relația cu tatăl copilului ei. Mai mult, tot aici, în România, Ramona și Fabio își vor boteza băiețelul, Ignazio, care va împlini 2 ani în luna septembrie.
În tot acești patru ani, s-au întâmplat lucruri frumoase în viața Ramonei Bădescu. A cunoscut un bărbat minunat și a devenit mama lui Ignazio, un băiețel mult așteptat de vedetă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„După ce am terminat sezonul „Te cunosc de undeva”, am plecat în Italia, dar nu m-am gândit că nu mă voi putea întoarce atâta timp în țara mea natală, mai ales că mă întorceam mereu la părinții mei, la Craiova. Am inversat apoi puțin lucrurile și părinții mei au venit să mă vadă mai des în Italia, la Roma, în acești 4 ani în care eu nu am mai fost în țară. Au venit ei la mine și i-am răsfățat acolo, mai ales că a fost momentul în care trăiam primele clipe cu iubitul meu, în noua relație. Apoi am făcut o aniversare de neuitat atunci când eu am schimbat prefixul și am împlinit 50 de ani. Iubitul meu mi-a făcut atunci o surpriză minunată și am sărbătorit cu familia și prietenii mei apropiați, iar după aceste momente neașteptate a venit cel mai neașteptat și dorit moment din viața mea, după Crăciun, după Revelion, vestea că sunt însărcinată. De atunci, viața mi s-a schimbat total și mi-am dedicat-o, în exclusivitate, copilului meu, acestui dar minunat!”, a declarat vedeta pentru Click!.
În curând, Ramona Bădescu va lansa un proiect de suflet, dedicat mămicilor din lumea întreagă. Vedeta va povesti detalii din viața personală, experiența de a deveni mamă la 50 de ani, dar și sfaturi, rețete bune și gustoase.
„Am un proiect pe care o să-l vedeți cât de curând pe canalul meu de Youtube, acolo unde voi povesti și altor mămici despre experiența mea de a deveni mamă la 50 de ani și tot ce presupune acest lucru, sfaturi, idei, propuneri de rețete bune și gustoase, îl voi lansa în curând. De asemenea, mai am niște propuneri cărora le voi da curs din această toamnă.”, a dezvăluit Ramona Bădescu.