Din ce lună se vor dubla, de fapt, alocațiile. Ministrul Muncii tocmai a făcut anunțul

Violeta Alexandru, Ministrul Muncii, despre dublare alocațiilor. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marți, președintele României, Klaus Iohannis a semnat deceretul privind promulgarea ce are în vedere dublarea alocațiilor copiilor.

Dublarea alocațiilor copiilor, devenită realitate

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, potrivit Digi24.
De altfel, Președintele Klaus Iohannis spunea oricum că nu intenționează să refuze promulgarea acestei legi.

Alocațiile vor fi în cuantum de:

-600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
-300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani
-600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Dublarea alocațiilor, păsuită de fapt în realitate

Important de prezizat este faptul că această măsură nu va fi implementată imediat, întrucât fondurile de care dispune bugetul statului nu sunt deocamdată prevăzute în buget, astfel că cel mai probabil măsura va putea fi implementată după rectificarea bugetară din luna iulie 2020, după cum a declarat, marţi, Violeta Alexandru, ministrul Muncii.

„Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi.

Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie”, a precizat Violeta Alexandru, la Adevărul Live.

Totodată, Ludovic Orban a susținut în trecut același lucru, care prevede posibilitatea ca dublarea alocațiilor să aibă loc după rectificarea bugetară, care ar urma să aibă loc undeva în vara acestui an.

Ludovic Orban spune că nu sunt bani prevăzuți pentru dublarea imedaită a alocațiilor. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ludovic Orban spune că nu sunt bani prevăzuți pentru dublarea imedaită a alocațiilor. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

„Poziţia preşedintelui este firească. A spus că intenţia domniei sale este acea de a promulga legea. Noi suntem puşi într-o situaţie în care şi dacă am vrea nu am putea majora alocaţiile.

Cel mai probabil, soluţia pe care vom merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie”, a transmis Șeful Executivului după întrevderea de vineri pe care a avut-o cu Președintele României, potrivit Digi24.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat, în luna decembrie a anului trecut, iniţiativa legislativă propusă de PSD, care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani. Astfel, aceștia ar urma să primească lunar suma de 300 de lei, în timp ce pentru copiii cu handicap este prevăzută suma de 600 de le. Însă, guvernul condus de Ludovic Orban susținea că nu sunt bani la buget pentru această mărire.

Propunerea privind dublarea alocațiilor a fost o propunere venită din partea PSD, deși liberalii au fost cei care au adus pe masa negocierilor această măsură, în urmă cu mai mult timp. Măsura va avea un impact bugetar uriaș, care se ridică la aproximativ șase miliarde de lei.