Diferența între lucrările făcute în București și în Cluj. Ce s-a putut observa la inaugurare

Raluca Juncu 28.06.2020, 17:54

În această săptămână au fost finalizate lucrările pentru două tronsoane importante de circulație, unul în București și celălalt în Cluj-Napoca. Gabriela Firea a inaugurat Șoșeaua Fabrica de Glucoză, dispusă pe patru benzi, pe care se poate deja circula. Și la Cluj-Napoca s-au finalizat lucrările de reamenajare a unei străzi importante din centrul orașului, realizate cu fonduri europene. Cum arată cele două proiecte?

Lucrările la o stradă din București vs investițiile moderne de la Cluj

Lucrările de pe tronsonul cuprins între Şoseaua Petricani şi Şoseaua Barbu Văcărescu au fost finalizate și inaugurate oficial de Primăria Municipiului București, în această săptămână. Fiecare bandă va avea 3,5 metri lățime, iar trotuarele vor include și o pistă pentru biciclete, cu o lățime de 1,5 metri. Deocamdată, trotuarele sunt inestetice, cu două-trei rânduri de borduri, și câteva alveole goale pentru copaci. Cel mai important este însă faptul că nu există suficient spațiu pentru pietoni.

„Se vor corecta rapid și micile neajunsuri cauzate de îngustarea trotuarului în dreptul alveolei pentru copaci. Acum se caută chichițe, numai pentru a fi umbrită realizarea care se vede cu ochiul liber și se simte în trafic”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, deranjată de criticile primite după inaugurarea șoselei Fabrica de Glucoză.

Ca o paralelă, primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc a redeschis strada Regele Ferdinand, în urmă cu două zile. Modernizată cu fonduri europene, strada arată complet diferit față de lucrările făcute de Primăria Municpiului București. Pe o stradă care anterior nu avea niciun copac, au fost plantați 51 arbori cu balot în cadrul procesului de reabilitare. Pentru aceștia a fost instalat un sistem de irigații automat, cu senzor de ploaie / umiditate, potrivit informațiilor transmise pe Facebook, de primarul orașului.

Pe această arteră mai sunt amplasate 12 stații electrice de încărcare pentru biciclete și trotinete, din totalul de 23 stații pentru biciclete / trotinete și 8 stații de încărcare pentru mașini electrice din proiectul general.
De asemenea, proiectul general include și primul stand pentru taxiuri electrice din Cluj-Napoca (ce va fi amplasat pe str. Tipografiei), un sistem inteligent de management al traficului, respectiv sistem de iluminat public prin tehnologie LED (vezi foto în galerie).

„Traficul a fost reorganizat astfel: se păstrează două benzi de acces pe direcția Centru – Strada Horea, sens pe care a fost creată o pistă de biciclete / trotinete cu lățime de 1,5 m. Pe direcția Horea – Centru, transportul public și bicicliștii beneficiază de bandă dedicată comună, realizată prin reducerea lățimii carosabilului”, a scris Emil Boc pe Facebook.

Foto: Primaria Cluj-Napoca/ Radu Pădurean | Facebook/Gabriela Firea

Urmăriți Impact.ro și pe