Diferența de vârstă dintre Adrian Năstase și soția lui. Cei doi s-au căsătorit acum 38 de ani
S-a aflat ce diferență de vârstă există între Adrian Năstase și soția lui, Dana. Fostul premier a vorbit despre începuturile relației lor, care a avut loc în urmă cu aproape 40 de ani, dar și despre cum a încercat fără succes să o impresioneze.
Diferența de vârstă dintre Adrian Năstase și soția lui
Adrian Năstase nu mai are nevoie de nicio prezentare. A fost premierul României și a făcut politică la cel mai înalt nivel. A cunoscut culmile succesului, dar și abisurile disperării. Politica i-a adus cele mai mari satisfacții, dar de asemenea și cele mai grele momente din viața lui.
Ei bine, Adrian Năstase a trecut peste toate aceste bucurii și supărări mult mai ușor, deoarece a avut-o mereu aproape pe partenera sa de viață, pe Dana Năstase. Este mai tânără decât el cu 5 ani de zile și i-a fost mereu alături, chiar dacă a preferat să fie mereu o prezență discretă. Citește și Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nici nu visează la atâția bani
Sunt căsătoriți de 73 de ani
Deși a ieșit din politică pe ușa din dos, după ce a fost condamnat la închisoare, Adrian Năstase rămâne una dintre figurile proeminente ale politicii de după 1989. Recent, fostul premier ajuns la vârsta de 73 de ani a vorbit despre relația pe care o are cu Dana Năstase.
Sunt împreună de nu mai puțin de 38 de ani și au împreună doi băieți, pe Mihnea și pe Andrei. Cei doi s-au căsătorit în 1985, iar în anul următor s-a născut primul lor copil, Andrei, acum în vârstă de 37 de ani. Mihnea, fiul cel mic al celor doi, este cu 7 ani mai mic decât fratele lui.
Fostul politician a povestit, la un moment dat, că la începutul relației i-a gătit Danei, pentru a o impresiona, însă nu a reulit deloc. Nici cu mâncarea, dar nici cu preferințele lui muzicale. Avea însă să îi spună asta mult mai târziu. Citește și Adrian Năstase, primele dezvăluiri despre întoarcerea în politică. Fostul premier a luat o decizie surprinzătoare
A încercat să o impresioneze dar fără prea mult succes
”Eu cred că ea a avut o voință foarte puternică să treacă peste felul în care găteam și peste muzica pe care i-o puneam. Am invitat-o acasă, îmi aduc aminte, prima dată, eu eram pe vremea aceea și sunt și acum pasionat de muzica lui Wagner. I-am pus muzică de Wagner, pe ea n-a impresionat-o deloc, dar nu mi-a spus atunci, mi-a spus mult mai târziu.
Sigur, avem gusturi comune pe anumite zone, dar și gusturi diferite pe altele. Acum ea gătește mai bine decât mine, plus că gătește mult mai des. Și acum este la Cornu, pregătește sosul de roșii pentru la iarnă pentru nepoți și pentru noi”, a dezvăluit Adrian Năstase în cadrul unui podcast.
Adrian Năstase a fost ministru de externe al României între anii 1990 și 1992. Ulterior, a fost președinte al Camerei Deputaților, iar în perioada 2000-2004 a ocupat funcția de prim-ministru al țării. A candidat la alegerile prezidențiale, însă a pierdut în fața lui Traian Băsescu.