Diana Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii Mireasa, povestește cum a cucerit-o soțul. ”A fost un fel de joc”

Stan Filon 22.03.2020, 11:13
Diana Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii Mireasa, povestește cum a cucerit-o soțul. ”A fost un fel de joc”

Diana Dumitrescu va petrece mai mult timp cu băieţelul pe care l-a născut de câteva luni, întrucât emisiunea pe care o va prezenta, Mireasa, de la Antena 1, a fost amânată pe termen nelimitat din cauza situaţiei în care se află ţara noastră.

Diana Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii Mireasa, povestește cum a cucerit-o soțul său

Diana Dumitrescu a povestit că luase decizia de a se întoarce în televiziune după o lungă absenţă, scrie viva.ro. Vedeta a povestit despre experienţa de a deveni mămică, misiune ce a părut imposibilă la un moment dat, dar şi cum a cucerit-o actualul său soţ, care este un om de afaceri.

Diana Dimitrescu are un băieţelde câteva luni
Diana Dimitrescu are un băieţelde câteva luni. Sursa foto: Facebook

Păi, cum să spun… Cred că a fost un gest cu care m-a surprins frumos. Mi-a trimis un buchet imens de flori pe platourile de filmare (filmam pentru Splash, vedete la apă, de la Antena 1), la Bacău, anonim. A fost un fel de joc. Dar m-a făcut curioasă. Ne cunoscuserăm deja şi, după ce am aflat de la cine am primit buchetul, am început să ieşim şi ne-am conectat, ca să zic aşa. S-a transformat apoi în ceea ce mi-am dorit foarte mult de la o relaţie – iubire cu un strop de nebunie. Şi exact aşa este de atunci şi până în prezent„, a declarat Diana Dumitrescu zâmbind.

Vedeta TV a povestit ce înseamnă venirea micuţului Carol Anton în viaţa ei şi a soţului său.

Da, este ceva ce ne-am impus de când am rămas însărcinată. Mereu găsim măcar o oră doar pentru noi. Este foarte important să lucrezi la relaţia cu partenerul după ce devii mamă. Este la fel de important să găseşti câteva minute pentru tine. Dacă tu eşti fericită, copilul tău va simţi asta şi va fi şi el, dacă eşti nefericită, frustrată, şi asta se va vedea în reacţiile copilului tău„, a mai spus Diana Dumitrescu.

Vineri, cu o zi înainte de începerea show-ului Mireasa, Antena 1 a anunţat că emisiunea a fost amânată pe termen nelimitat, motivul fiind epidemia care este în plină desfăşurare în ţara noastră.

Oficialii postului de televiziune Antena 1 au informat că au făcut modificări în grila de programe și că vor comunica o nouă dată când vor lua o decizie în acest sens.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...