Dezvăluiri bombă! Ce se va întâmpla în curând cu Michael Schumacher. Care este, de fapt, starea fostului campion de Formula 1

Andrei Cezar 13.08.2021, 10:35
Dezvăluiri bombă! Ce se va întâmpla în curând cu Michael Schumacher. Care este, de fapt, starea fostului campion de Formula 1

Michael Schumacher a suferit un grav accident la schi, în decembrie 2013, în urma căruia a intrat în comă. Când foarte puțină lume îi mai dădea șanse de supraviețuire, fostul campion de Formula 1 s-a trezit și de atunci a intrat într-un proces anevoios de recuperare. În tot acest timp, familia nu a dorit să divulge detalii despre starea sa de sănătate, iar medicilor care se îngrijeau de sportiv le-a fost interzis să vorbească pe această temă.

Pe 15 septembrie, Netflix va lansa un documentar despre viața fostului pilot de la Ferrari în care vor fi difuzate imagini și detalii inedite cu Michael Schumacher. Bunul său prieten Jean Todt, fostul șef de la Ferrari, a vorbit, într-un interviu pentru Bild, despre situația în care se află acum fostul sportiv.

Detalii incredibile despre Michael Schumacher. Jean Todt, anunț de ultim moment

Actualul președinte al FIA, Jean Todt, este un prieten apropiat al familiei fostului pilot. El a vorbit despre eforturile pe care soția fostului campion de Formula 1 le-a făcut pentru a-l ține în viață.

„Le mulțumesc doctorilor și mai ales Corinnei, care a vrut ca Michael să supraviețuiască. Și a făcut-o, dar cu anumite consecințe. Acum luptă împotriva acestor consecințe și sper ca lucrurile să fie din ce în ce mai bune.

Am petrecut mult timp alături de ea de când Michael a avut acel accident grav. E o femeie puternică și a preluat conducerea familiei. Nu se aștepta să se întâmpla asta, dar nu a avut altă opțiune. Sperăm ca situația să se îmbunătățească, el a fost salvat de soția lui”, a spus Jean Todt.

Potrivit presei din Marea Britanei, Michael Schumacher este capabil acum să stea în scaun cu rotile, însă nu poate să vorbească. El ar fi trebuit ca anul trecut să fie supus unei intervenții chirurgicale cu celule stem pentru a-și ”regenera sistemul nervos”, însă din cauza pandemiei procedura s-a amânat.

Care este starea de sanatate a lui Michael Schumacher
Care este starea de sanatate a lui Michael Schumacher

Eforturi financiare colosale făcute de familie pentru tratamentul lui Michael Schumacher

Recuperarea fostului campion de Formula 1 este extrem de costisitoare. Tratamentul săptămânal pe care îl face Michael Schumacher se ridică la 191.000 de euro, adică aproape de 10 milioane de euro pe an. Pentru a-i putea oferi în continuare soțului său îngrijire la cele mai înalte standarde, Corinna Schumacher a fost nevoită să vândă unele din proprietățile familiei.

Mai întâi a renunțat la avionul privat pe care îl dețineau pentru 35 de milioane de euro. Apoi a vândut o proprietate din Norvegia pentru trei milioane de euro. În cele din urmă, soția lui Schumacher a fost nevoită să scoată la vânzare și vila din Elveția, acolo unde fostul campion de Formula 1 și-a petrecut o parte din dinpul de după accident. Impresionanta locuință este evaluată la 60 de milioane de euro.

Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un grav accident la schi, în stațiunea Meribel, din Alpii francezi. Fostul pilot de la Ferrari s-a lovit cu capul de o piatră și a fost transportat de urgență la spitalul din Grenoble, unde a fost ținut în comă timp de șase luni. Până acum, progresele în ceea ce privește starea sa de sănătate au fost minime.

Urmăriți Impact.ro și pe