Detalii picante despre Ioana Cosma. Un jurnalist cunoscut s-a dezlănțuit. „Am trăit momente jenante”

Badea Violeta 08.02.2023, 14:20

În prima lună a anului 2023, iubitorii sportului au fost uimiți să afle că Pro TV a ales să se despartă de doi dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi din România, Ioana Cosma și Mihai Mironică. Plecarea celor doi de la Pro Arena a fost intens discutată, astfel că au ieșit la iveală și anumite detalii picante despre Ioana Cosma. Iată ce a putut să spună un jurnalist cunoscut despre ea!

Un jurnalist cunoscut face dezvăluiri secrete despre Ioana Cosma

Sfârșitul lunii ianuarie a venit cu o veste neașteptată pentru iubitorii sportului și, mai ales, pentru telespectatorii Pro Arena. Conducerea postului de pe bulevardul Pache Protopopescu a decis să renunțe la emisiunea „Ora exactă în sport”.

Mai mult, șefii au hotărât să-i dea afară pe Ioana Cosma, pe Mihai Mironică, dar și pe alți cinci jurnaliști. Vestea a picat ca un trăsnet peste fanii sportului, mai ales pentru cei ai fotbalului.

Ulterior, așa cum era de așteptat, această mutare surprinzătoare a fost discutată intens de toată lumea, inclusiv de Radu Banciu, cel care a și lucrat cândva cu Ioana Cosma și Mihai Mironică.

„Ei nu mai aveau conștiință profesională, nici Mironică, nici Ioana Cosma. Ei chiar credeau că ce fac acolo, fac bine. E trist, dar de multe ori se întâmpla asta în viața oamenilor mărunți, să nu își dea seama cand fac prostii. Am citit ce a scris Ioana Cosma la despărțire, de ca și cum ar fi făcut ceva bine.

Nu, ea nu a făcut ceea ce trebuia și nu și-a îndeplinit condiția de gazetar. Eu cât am fost acolo trei ani ea nu a reușit să pună o întrebare care să contrazică pe cineva. O întrebare care să deranjeze, să reprezinte presa. Ea doar se punea bine cu toată lumea, nu era contondentă cu nimic pe post. Și pe Mironică, dacă îl lăsai singur în platou nu deranja pe nimeni acolo.”, a spus jurnalistul în emisiunea „Fotbal All Inclusive”, pe care o realizează la Prima Sport.

Citește și Reacția furibundă a lui Radu Banciu la adresa Simonei Halep. Prezentatorul a izbucnit în scandalul de dopaj: „Este o rușine”!

Radu Banciu a vorbit despre Ioana Cosma
Radu Banciu a vorbit despre Ioana Cosma

„Avea multe atuuri, dar profesionalismul și competența în domeniu nu le avea”

În cadrul aceleiași emisiuni pe care o moderează la Prima Sport, Radu Banciu a continuat să o critice în termeni duri pe Ioana Cosma. El a spus că jurnalistei i-au lipsit întotdeauna profesionalismul și competența în domeniul jurnalistic.

„Eu am făcut emisiuni memorabile acolo. Știți cum se uita Ioana Cosma la mine acolo? Nu îi venea să creadă ce puteam spune la televizor că îi stricam ploile. Am trăit momente jenante pentru un jurnalist onest. Avea multe atuuri, dar profesionalismul și competența în domeniu nu le avea.

Altfel, era o persoană drăguță, interesantă, dar nu pe post. Toată lumea ieșea cu Ioana Cosma dacă putea la o înghețată sau prăjitură. Dar nu să ai emisiuni cu ea, ăsta nu e jurnalism”, a mai precizat celebrul jurnalist.

Citește și Lovitură primită de Radu Banciu de la șefii lui. Ce s-a întâmplat la doar câteva zile după ce a spus pe post că transferurile în TV se fac pe cumetrii!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...