Detalii incredibile în cazul lui Mario Iorgulescu: ce substanțe consumase fiul șefului LPF înainte de a provoca tragicul accident

Alexandru Ioanid 12.09.2019, 10:56
Detalii incredibile în cazul lui Mario Iorgulescu: ce substanțe consumase fiul șefului LPF înainte de a provoca tragicul accident

Apar detalii incredibile după accidentul provocat de Mario Iorgulescu. Probele recoltate de la fiul șefului LPF au arătat că acesta consumase mai multe substanțe înainte de a se urca la volan.

Mario Iorgulescu a provocat tragicul accident în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața în noaptea de sâmbătă spre duminică. Surse din interiorul anchetei susțin că acesta era și băut și drogat în momentul în care s-a urcat la volan.

Fiul șefului LPF consumase substanțe interzise, dar deocamdată nu se știe ce fel de droguri a consumat. Surse din presa mondenă susțin că fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal ar fi ieșit pozitiv la cocaină.

Ce e cert, însă, e că s-a urcat băut la volan. Probele recoltate după accident au arătat că Mario Iorgulescu avea 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Mario Iorgulescu, beat și drogat la volan

Ce se întâmplă cu Mario Iorgulescu, după accidentul rutier în care a murit un tânăr. Decizie luată de autorități
Mario Iorgulescu încă se află în stare critică după accident

Odată cu noile informații din dosar, Mario Iorgulescu riscă să fie acuzat și de conducere sub influența băuturilor alcoolice și a consumului de droguri. Pe numele său e deschis deja un dosar penal pentru ucidere din culpă.

În urma accidentului provocat de Mario Iorgulescu, un tânăr în vârstă de 24 de ani a murit. Fiul șefului LPF se află internat în stare gravă la spitalul Elias, iar medicii sunt rezervați, mai ales că starea lui s-a înrăutățit, după cum transmitea recent spitalul.

Referitor la starea pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias, vă precizăm că aceasta a suferit o agravare în ultimele 12 ore, necesitând intensificarea măsurilor de suport a funcțiilor vitale”
Silvius Negoiță, purtător de cuvânt al spitalului Elias

Familia Iorgulescu susținea, recent, că se oferă să ajute familia tânărului mort în accident. 

„În aceste ore grele pentru noi toți cei atât de afectați de tragedia din noaptea de 8 septembrie, vă putem spune că am luat legătura cu familia tânărului decedat. Durerea noastră este mare, rugămințile noastre către Dumnezeu nu se opresc nicio clipă. Le-am făgăduit rudelor celui care a murit că vom face tot posibilul ca să ajutăm din toate punctele de vedere familia greu încercată, am promis în fața lui Dumnezeu că vom avea grijă de copiii rămași fără tată. Știm că părintele este de neînlocuit, dar vom face tot ce e omenește posibil pentru creșterea și educația lor, pentru ca drumul copiilor în viață să fie cât mai bun. Cu sufletul sfâșiat și credință în Dumnezeu, Gabriela și Gino Iorgulescu”
Mesajul familiei Iorgulescu

Urmăriți Impact.ro și pe