Detalii copleşitoare. Numărul persoanelor dispărute în Germania după inundaţiile masive a ajuns la 1.500. “Bătrânii au murit în pat”

Badea Violeta, Iulia Statie 21.07.2021, 11:26

Vestul Europei a fost lovit de un ciclon, iar apa a ucis aproape 200 de oameni. Numărul persoanelor dispărute în Germania după inundaţiile masive a ajuns la 1.500. Detalii copleşitoare!

Numărul persoanelor dispărute în Germania după inundaţiile masive a ajuns la 1.500

Tragedie cumplită în Germania! Aproape 1.500 de oameni au fost daţi dispăruţi, după ce Germania a fost lovită puternic de un ciclon. Autoritățile sunt în alertă și au făcut declarații cutremurătoare.

 „Bătrânii au murit în pat pentru că nu s-au putut ridica destul de repede sau nu au auzit. Alţi oameni au murit în maşini pentru că erau la volan când au fost surprinşi de ape. Mulţi au murit în subsolul casei pentru că nu au mai putut ieşi”.

Inundaţiile care au lovit recent vestul Europei au ucis aproximativ 200 de oameni. Angela Merkel a vizitat zonele devastate și a fost nevoită să răspundă unor întrebări dificile. Oamenii sunt extrem de revoltați, deoarece nu a  funcţionat sistemul de alertă pe măsură ce apa a cuprins oraşe şi sate întregi.

„Zone uriaşe nu mai sunt locuibile şi singura consolare, vreau să subliniez asta, este solidaritatea oamenilor, solidaritatea cu familiile care au pierdut oameni dragi.”, a declarat Angela Merkel.

Numarul persoanelor disparute in Germania dupa inundatiile masive a ajuns la 1.500
Numarul persoanelor disparute in Germania dupa inundatiile masive a ajuns la 1.500

Inundațiile continuă să facă ravagii în Europa

Situația este dramatică și în Belgia și Olanda, acolo unde a fost declarată zi de doliu național. Steagurile au fost coborâte în bernă, iar mai multe ceremonii de comemorare au loc în mai multe oraşe din țară. Ciclonul a provocat pagube importante, iar acum ciclonul s-a mutat în Austria şi Polonia.

În Belgia inundațiile au ucis nu mai puțin de 31 de oameni, potrivit celor mai recente date. Autoritățile au anunțat că vor continua căutările. În Olanda au fost evacuați mai mulți locuitori din sudul țării, iar cel mai afectat oraș a fost Venlo, unde 10.000 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească casele.

Mai mulți inginerii au muncit și au întărit digurilor, după ce unul s-a rupt în sudul orașului Limburg și a provocat inundații în zonele din apropiere. Din păcate, specialiștii nu vin cu vești foarte bune. Conform acestora, ploi extreme vor continua și vor fi din ce în ce mai comune și mai devastatoare.