Destinația de vacanță după care e înnebunită Alessandra Stoicescu. E pentru a cincea oară aici

16 01. 2023, 19:04

Alessandra Stoicescu a dezvăluit după ce destinație de vacanță este înnebunită. Prezentatoarea a ales să meargă pentru cea de-a cincea oară acolo alături de soțul ei, Sergiu Constantinescu, și de fiica lor, Sara, în vârstă de 3 ani.

Ce destinație de vacanță preferă Alessandra Stoicescu

Alessandra Stoicescu, în vârstă de 46 de ani, este prezentarea „Observatorului” de la Antena 1, dar și președinte și ambasador al Fundației Mereu Aproape, fondator, director general și trainer Intact Media Academy, una dintre cele mai vechi școli de televiziune din țară, astfel că are un program încărcat.

Totuși, Alessandra Stoicescu își face timp și pentru vacanță alături de familia ei. Prezentatoarea a dezvăluit că destinația pe care o preferă este Maldive și a explicat de ce.

„Am ales de mai multe ori Maldive pentru că ne place enorm și de fiecare dată descoperim lucruri noi, peisaje de vis și activități pentru toată familia. Ne-a cucerit acest loc spectaculos prin natură, culori, particularități culturale.

Îmi place mult și apreciez grija pe care o au aici toți pentru natură, faptul că păstrează totul aproape neatins, astfel încât bucuria să fie realmente completă. Protejarea naturii dă o armonie și o energie fantastică locului, energie bună pe care o simțim din plin”, a spus Alessandra Stoicescu, potrivit Ego.ro.

Alessandra Stoicescu si familia ei

Alessandra Stoicescu, despre fiica ei

De asemenea, Alessandra Stoicescu a dezvăluit că ea și soțul ei preferă să o ia pe fiica lor cu ei în vacanță. Prezentatoarea a spus că Sara se bucură de tot ce vede și se distrează cu orice, indiferent că este vorba despre un steag de pe plajă, un ciot de lemn, apă sau nisip ori de un loc de joacă pentru copii.

„Sara se bucură de plantele uriașe, de florile spectaculoase și de culorile ireale care ne înconjoară, dar și de căsuța în care suntem cazați care este cu „picioarele în apă”, cum ne-a zis mirată. Este un loc perfect pentru o vacanță de familie în care nu vrei să ai nicio grijă ca părinte, astfel ne putem odihni și noi și ne putem distra împreună”, a mai spus Alessandra Stoicescu, încercând să se bucure cât mai mult de ultimele zile pe care le mai are de petrecut în Maldive.