Codași la digitalizare sau printre cei mai talentați din Europa de Est, de ce datele arată o realitate sumbră? În anul 2021, doar 27,8% dintre românii, cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani, aveau competențe digitale de bază, un procent care ne plasează pe ultimul loc din UE, informează statistica Today Istat despre „Cetățeni și competențe digitale”, scrie Ansa, potrivit Agenției de presă Rador. Conform datelor analizate ultimele locuri sunt ocupate de Italia (45,7%), Polonia (42,9%), Bulgaria (31,2%) și România (27,8%). Impact.ro a stat de vorbă cu profesorul Oliviu Matei, de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, despre motivele pentru care suntem plasați la coada clasamentului.
Deși românii folosesc rețelele de socializare sau citesc presa pe internet nu au încredere în alte tehnologii care înclină balanța atunci când se realizează statistici privind competențele digitale. Scopul la nivelul UE este ca până în 2030 cel puțin 80% dintre cetățeni, utilizatori de internet în ultimele 3 luni și cu vârste între 16 și 74 de ani, să aibă competențe digitale de bază. Deși la unele capitole suntem foarte avansați, nu avem încă deplină încredere în alte zone ale folosirii tehnologiei.
„Se referă la criteriul indicelui economiei digitale în care România este pe ultimul loc. Are prea mică legătură indexul acesta cu profesioniștii în IT. Acoperă nu doar firmele ci și guvernanța publică, politicile publice, utilizarea internetului în firme, acasă etc. Dacă vreți o piramidă a lui Maslow în digitalizare, noi acoperim rețele sociale, site-uri, însă nu acoperim alte componente mai avansate, inteligența artificială, cloud, blockchain, internet of things, intech.
Creare de conținut digital și marketing digital facem, pentru restul suntem într-o fază incipientă. Cloud nu vrem să folosim pentru că noi nu ne vindem țara, pământurile și datele. Nu este naționalism este simțul proprietății, nu vrem să ne dăm datele. Celelalte lucruri țin de faptul că noi am avansat destul de târziu pe partea de IT, a fost o explozie în urmă cu 10 ani, și am rămas un pic în urmă, pentru că orice economie este circulară și orice creștere are hopuri.”, spune profesorul.
Chiar dacă avem internet de mare viteză, sau IT-iști de top la nivel de societate avem o pauză în care nu am mai avansat pe alte tehnologii.
Tinerii sunt, bineînțeles, cei care trag balanța în favoarea României iar în timp chiar și cei maturi vor deprinde obiceiul de a lucra mai mult online, dacă și administrațiile vor digitaliza serviciile pentru care acum încă se stă la cozi cu dosarul cu șină sub braț. În timp, și românii vor căpăta încredere în instituții că un răspuns poate veni la timp și nu riscă să rămână cu taxele neplătite, sau să fie pasibili de amenzi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„O să ne adaptăm repede, pentru că suntem niște oameni foarte confortabili. Însă nu avem încredere în instituțiile publice, de acolo pornește. Și eu, de câte ori aud că o primărie sau o instituție publică are un astfel de serviciu, îl folosesc, pentru că este comod, decât să mă deplasez, însă o fac cu reticență pentru că nu mă aștept să am un răspuns. În momentul în care vezi că lucrurile funcționează, în momentul în care am primit datele extrem de rapid, a doua zi, o să începem să le folosim.
Dacă i-am lăsa pe tinerii de până în 25 de ani să se manifeste România ar merge departe. Între tinerii din estul Europei și cei din vest nu mai există nici o diferență la bază. Informația și tehnologia este absolut democratică în momentul de față. Noi care avem peste 40 de ani sigur că avem niște carențe pe care nu le vom mai acoperi niciodată, dar tinerii sunt la nivelul celorlalți, dacă nu peste. Rup.”, spune Oliviu Matei.
De altfel competențele lor sunt apreciate și de firmele din străinătate. Pentru a profita de anumite programe de finanțare și adulții apelează la cursuri, spune profesorul, care ține și cursuri în afara facultății.
„Oamenii noștri lucrează pe content sau marketing digital, pe tehnologie AI, șamd, ei sunt nativi digital, s-au născut cu telefonul în mână. O parte dintre adulții care vin la cursuri vin pentru că au programe pe Start Up Nation și au obligația să aibă un curs de competențe digitale. După accea sunt oameni care își dau seama că trebuie să evolueze, și dacă nu o fac într-un cadru organizat, nu își alocă timp.
Să mă gândesc că eu mă pun la punct pe cont propriu, nu o să o fac, pentru că lucrez până târziu, mai am și doi copii acasă, un soț sau o soție care depind de mine. Atunci își alocă 2 ore pentru că își dau seama că trebuie să facă un pas înainte.”, a concluzionat interlocutorul nostru.