Internetul pare, la prima vedere, o mare familie a celor ce folosesc un instrument unic, o rețea de interconectare, în diverse scopuri. Dar, în ciuda aparențelor, internetul tinde să devină tot mai divizat, existând „bucăți” din el care sunt supuse tot mai mult regulilor și politicilor specifice unei țări sau alteia.
Probabil că mulți n-au auzit de termenul de „splinternet”, ce se referă la felul în care internetul este divizat în lume, existând, de fapt, mai multe „așchii” ale acestui instrument ce a schimbat lumea. Dar esența problemei este dacă avem un singur internet pe care-l folosim cu toții sau, de fapt, există mai multe.
Surprinzător sau nu, o mare parte a internetului este ceea ce este cunoscut sub numele de „deep web”. Acestea sunt locurile la care motoarele de căutare nu ajung, în general. Estimările variază, dar o regulă generală este că aproximativ 70% din web este așa.
Chiar dacă ai văzut, poate, prin filme, că „deep web” este locul unde se fac tranzacții periculoase și ilegale, ai fi surprins să afli că chiar și mailul tău personal face parte din „deep web”, scrie iflscience.com.
De ce? Pentru că, pur și simplu, accesul la el se face printr-o parolă și nu direct. De fapt, asta e esența „deep web”-ului: un loc în care accesul este restricționat în diferite moduri. Exact cum se întâmplă, de asemenea, și cu conturile tale de Dropbox, OneDrive sau Google Drive, spre exemplu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Dar a existat vreodată un singur internet? Cu siguranță, rețeaua de computere pentru cercetare lansată în anii ’60, numită ARPANET, era clară, discretă și nedivizată.
Tot în anii ’60 și ’70, guvernele din Uniunea Sovietică și Chile au lucrat fiecare la proiecte de rețea numite OGAS și, respectiv, CyberSyn. Aceste sisteme erau protointerneturi care s-ar fi putut extinde semnificativ și aveau teme care se regăsesc și în internetul de astăzi. Evident, rețelele erau controlate de organele de supraveghere ale statelor respective.
Marea „schimbare la față” a internetului a început în 1989, când Tim Berners-Lee, de la Centrul European pentru Fizica Nucleară din Geneva (CERN), a pus bazele dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau web).
O altă schimbare radicală s-a produs când, în 1993, National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din SUA a pus la dispoziție browserul „Mosaic”, care era bazat pe o interfață grafică (Windows). Enorma creștere a webului a început aproape dintr-o dată: în iunie 1993 erau înregistrate 130 servere web, iar în 1994 erau deja peste 11.500 de servere.
La ora actuală, internetul cunoaște, însă, dincolo de globalizarea sa, o divizare nemaivăzută până acum. Multe națiuni au efectiv propriile lor interneturi. Acestea sunt încă conectate din punct de vedere tehnic la restul internetului, dar sunt supuse unor politici și reglementări.
De exemplu, Rusia menține supravegherea internetului în stilul epocii sovietice și este departe de a fi singura care face asta. Datorită lui Xi Jinping, președintele Chinei, există acum inclusiv „marele firewall al Chinei”.
De asemenea, tot în China, accesul la Google, Facebook sau Whatsapp este limitat (deşi în general posibil prin utilizarea unor reţele de tip VPN, accesibile mai degrabă cunoscătorilor decât publicului larg).
Pe de altă parte, recent, SUA a avut în vedere interzicerea TikTok şi WeChat. Iar India a operat deja blocarea TikTok şi a unui număr important de alte aplicaţii dezvoltate în China.
În 2021, Facebook a închis conținutul de știri pentru Australia, ca protest pentru o lege ce obliga gigantul tech să plătească drepturi de autor creatorilor de conținut postat pe rețeaua socială, ceea ce are potențialul de a schimba fața întregii industrii.
De asemenea, tot Facebook – compania cunoscută astăzi ca Meta – a încercat să creeze în India o „grădină privată” de internet, „Free Basics”, ceea ce a dus la proteste masive împotriva tendinței de control a corporațiilor, în 2015 și 2016.
La ora actuală, numeroasele încălcări făcute de Meta ale legislației UE plasează modelul de afacere al companiei într-o zonă de mare risc.
Splinternetul nu este, prin urmare, atât de diferit de ceea ce avem deja și reprezintă un internet care este și mai puțin global, mai puțin echitabil și mai puțin unificat.