EXCLUSIV

Deși are statut de candidat, Republica Moldova este la ani distanță de aderarea în UE. Tomac: Cred că trebuie să privim cu realism întregul proces

Gabriela del Pupo 17.06.2022, 16:46
Deși are statut de candidat, Republica Moldova este la ani distanță de aderarea în UE. Tomac: Cred că trebuie să privim cu realism întregul proces

Republica Moldova este, alături de Ucraina, cu un pas mai aproape de a adera la UE. Din păcate acest proces este unul care implică multe angajamente din partea țărilor care vor să parcurgă acest demers. Cel mai probabil după ce se vor îndeplini toate procedurile vor fi trecut 10 ani de când Republica Moldova și Ucraina au fost acceptate ca țări candidate.

„Cred că autoritățile de la Chișinău au adus într-un punct extrem de favorabil Republica Moldova”

Maia Sandu a anunțat chiar azi un proiect legislativ menit să combată corupția, mai exact toate sumele care au fost obținute prin mijloace ilegale sunt confiscate de stat. Este un prim demers care face ca Republica Moldova să se înscrie în traseul pentru aderarea ala UE. Europarlamentarul Eugen Tomac a explicat în exclusivitate pentru impact.ro ce înseamnă procesul aderării și ce obligații implică acest prim pas pe care îl face Republica Moldova.

„Cred că autoritățile de la Chișinău au adus într-un punct extrem de favorabil Republica Moldova, pentru că se bucură de o largă deschidere în Uniunea Europeană, sunt credibile prin demersurile pe care le întreprind, și asta este ceea ce contează cel mai mult la ora actuală, Comisia a avizat pozitiv cererea depusă cu privire la aderarea la UE.

Această excepție pe care o avem astăzi în politica UE oferirea statutului de candidat pentru Republica Moldova și Ucraina sunt situații excepționale pentru că ne aflăm într-un context excepțional, generat de războiul din Ucraina.” spune europarlamentarul.

Republica Moldova, intre Est si Vest. Razboiul din Ucraina alimenteaza o batalie pentru viitorul tarii

Ce presupune intrarea în UE?

Eugen Tomac spune că nu ne vom bucura prea curând de o manifestație de bucurie pentru întrarea în UE. Ca și în cazul României sunt multe teme care trebuie abordate și rezolvate. În Republica Moldova, averile acumulate prin acte de corupție vor putea fi confiscate. Un prim pas a fost făcut, un proiect de lege privind „confiscarea extinsă”, a fost votat, ieri, în primă lectură, de Parlamentul de la Chișinău. Mai exact proiectul vizează corupția și confiscarea integrală a averilor celor care au fost dovediți în instanță că au obținut averi ilegale. Încă mai sunt etape de parcurs însă până la îndeplinirea criteriilor de aderare.

„Cred că trebuie să privim cu realism întregul proces. Asta nu înseamnă că în scurt timp cele două state vor fi membre ale UE, ci pur și simplu se intră în linie dreaptă în ceea ce privește alinierea la legislația comunitară. Nu putem discuta de integrare mai degrabă de 10 ani pentru că este un proces extrem de complex și este plină de provocări.” spune Eugen Tomac.

Cât contează presiunea pusă pe UE să accepte aceste două țări în Uniune având în vedere situația în Ucraina și Transnistria? Europarlamentarul PMP spune că procesul este unul complex și marcat de borne de performanță în ceea ce privește buna administrare a resurselor statului și combaterea corupției.

„Nu discutăm despre presiuni, discutăm despre un set de criterii pe care UE le-a pus pe masă iar guvernele celor două state au obligația să le implementeze. Niciodată nu a existat în calculul UE o extindere spre est. UE le va oferi suport pentru a implementa reformele necesare ce țin de acțiuni comunitare. Atunci când am aderat chiar noi, am aderat cu acele stegulețe, pe diferite domenii și a trebuit să facem un efort consistent pentru a elimina stegulețele.” mai spune Eugen Tomac.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...