Postul de televiziune CNN precizează faptul că echipaje ale Forţelor Navale ruse au recuperat mici fragmente ale dronei militare americane care s-a prăbuşit în Marea Neagră! Postul de televiziune american citează un oficial de la Washington care a dorit să-și păstreze anonimatul.
Așadar, probleme pentru armata americană, după prăbușirea dronei de tip MQ-9 în Marea Neagră? Forțele rusești se pare că doresc să pună mâna pe epava dronei, fiind căutată cu roboți subacvatici de către armata rusă. Unele surse spun chiar că rușii ar fi recuperat deja mici părți din drona americană.
Oficialul citat de CNN a spus că echipele de intervenţie ruse au colectat mici fragmente ale fuselajului exterior, însă administraţia de la Washington a minimizat importanţa datelor sensibile pe care ar putea să le obţină Rusia dacă va recupera drona de tip MQ-9.
„Am făcut imposibilă colectarea datelor valoroase din resturile dronei sau din fragmentele rămase la suprafaţa apei”, a declarat anterior John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă.
Statele Unite au anunţat că drona a căzut la 140-150 de kilometri sud-vest de coastele Crimeei, regiune ucraineană anexată unilateral de Rusia din 2014. Dar, conform unor surse citate de site-ul rus ForPost şi de cotidianul Le Monde, Forţele Navale ruse ar fi localizat drona americană cu un robot submarin la circa 60 de kilometri sud de Sevastopol. În zonă a fost creat un perimetru naval de securitate, iar echipaje navale ale Rusiei vor încerca să recupereze drona.
Washingtonul şi Moscova îşi atribuie reciproc responsabilitatea pentru incidentul aerian produs marţi deasupra Mării Negre, soldat cu prăbuşirea unei drone militare de tip MQ-9 a Statelor Unite.
Dar ce s-a întâmplat,. mai exact? Ei bine, Rusia și America se acuză reciproc, însă comandamentul militar american în Europa a declasificat şi publicat o înregistrare video a întâlniri de marţi, dintre un avion american fără pilot de tip MQ-9 Reaper şi avioane ruse de vânătoare de tip Suhoi 27 (Su-27) la Marea Neagră, relatează CNN. Această înregistrare video surprinde momente critice ale întâlnirii, în zbor, care a durat 30-40 de minute, potrivit Pentagonului, informează News.ro.