Desertul preferat al Reginei Angliei. O porție costă doar 12 lei

Ana Ionescu 16.06.2021, 13:04
Desertul preferat al Reginei Angliei. O porție costă doar 12 lei

Regina Elisabeta are gusturi foarte rafinate, mai ales când vine vorba de dulciuri. Un celebru ciocolatier din Londra a dezvăluit care este desertul preferat al suveranei. Surprinzător, acesta are un preț foarte accesibil, astfel că, dacă vrei să te răsfeți cu un desert regal, cu siguranță îți vei permite, căci o porție costă doar 12 lei.

Care este desertul favorit al Reginei Elisabeta a II-a

Adam Lee, un celebru ciocolatier, șef al magazinului de lux Charbonnel et Walker, din Londra, a dezvăluit, în cadrul emisiunii TV ”Billion Pound Bond Street”, care este desertul favorit al Reginei Angliei. Astfel, atunci când are pofta de dulce, suverana preferă o ciocolată specială, cu cremă de trandafiri și violete. Aceste deserturi au un preț accesibil, iar aroma lor este una unică, de aceea și Regina Elisabeta le adoră.

Ciocolata cu trandafiri sau violete costă 50 de lire cutia, care conține 25 de bucăți. Astfel, la un calcul simplu, o porție ajunge la aproximativ 12 lei. Potrivit site-ului Charbonnel et Walker, acest desert este realizat din ciocolată neagră cu cremă infuzată cu uleiuri esențiale de trandafiri și violete și decorată cu petale cristalizate de trandafir și violetă.

Ciocolateria Charbonnel et Walker este preferata familiei regale încă de pe timpul domniei regelui Edward al VII-lea, străbunicul reginei Elisabeta a II-a, care a convins-o pe Madam Charbonnel să-și mute, în 1875, magazinul din Paris la Londra.

Desertul preferat al Reginei Angliei. O portie costa doar 12 lei
Desertul preferat al Reginei Angliei. O portie costa doar 12 lei

Ce mâncăruri mai preferă Regina Elisabeta

Casa regală britanică are același bucătar de mai bine de 15 ani. Este vorba despre Darren McGrady, care a dezvăluit, la un moment dat, care sunt preferințele culinare ale suveranei. Potrivit acestuia, Regina Elisabeta nu mănâncă produse bogate în amidon. Ea preferă alimentele sănătoase, precum peşte, pui grill, legume sau fructe. Îi plac în special bananele, pe care le servește într-o manieră inedită. Maiestatea Sa le taie cele două capete, după care le secţionează pe lung și apoi în felii subțiri și le servește cu o furculiță.

Regina le-a interzis membrilor Casei regale să consume usturoi sau ceapă. Nimeni nu are voie să consume aceste alimente, pentru că nu se cuvine ca un membru al familiei regale să se prezinte la întâlniri cu o respirație urât mirositoare. De asemenea, suverana nu mănâncă fructe de mare, deoarece pot provoca ușor toxiinfecții alimentare. Nici carnea în sânge nu poate fi servită unui membru regal, din aceleași motive. Reginei îi mai plac prăjiturile din biscuite cu ciocolată și nu pleacă în nicio călătorie fără acest desert.

Urmăriți Impact.ro și pe