Apariție surpriză pe platourile de filmare de la Antena 1! Un tânăr a reușit să intre în grațiile cântăreței Delia cu un moment total inedit. „E preferatul meu”, a spus artista imediat, după întâlnirea cu acesta. Gestul tânărului a cucerit-o iremediabil pe jurata iUmor!
Jurata de la iUmor, Delia, are parte de o surpriză de proporții pe platourile de filmare de la Antena 1! În fața artistei, un tânăr va pune în scenă un moment artistic ce va reuși să ajungă la sufletul ei.

Este vorba despre Tom Franek, care a venit tocmai din Statele Unite pentru a-i impresiona pe cei trei jurați ai emisiunii de la Antena 1 prin modul inedit de a cânta la pian. Tânărul, care a fost nominalizat la 3 premii Grammy pentru cel mai bun entertainer musical, a ridicat publicul în picioare prin interpretarea sa.
În diverse ipostaze, el cântă și încântă jurații iUmor! Cu un picior pe pian, urcat cu totul pe pian, de sub pian sau cu spatele la pian sunt doar câteva dintre pozițiile în care Tom a cântat pe scena iUmor.

Una dintre piesele pe care le-a interpretat a fost chiar 1, 2, 3, 4 a Deliei, ceea ce a încântat-o pe jurată. “Nu aș putea să cânt ca el nici dacă m-aș uita la clape. Tom este preferatul meu, simt că va rămâne așa indiferent ce număr va mai fi la iUmor”, a declarat Delia.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Conform regulamentului emisiunii de la Antena 1, fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar cei care obţin minimum două voturi favorabile, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.