Un soldat rus a făcut o declarație surprinzătoare despre Vladimir Putin, în timpul unei convorbiri telefonice cu soția lui, ce a fost interceptată. Militarul a spus tot în conversația cu partenera sa de viață. El a dezvăluit ce părere are, de fapt, despre liderul de la Kremlin.
Convorbirea telefonică dintre soldatul rus și soția lui a avut loc în urma discursului pe care l-a susținut Vladimir Putin la parada organizată de Ziua Victoriei la Moscova. Militarul a ironizat faptul că liderul de la Kremlin și-a propus să refacă Uniunea Sovietică și a spus ce părere are despre el.
În convorbirea telefonică interceptată, soția soldatului rus poate fi auzită spunând că declarația lui Vladimir Putin este o „aiureală”. Femeia a întrebat ce legătură există între Odesa, Donbas, Suvorov, Monomah şi cel de-Al Doilea Război Mondial. Ea i-a spus militarului că după parada de 9 mai, a tremurat întreaga zi.
„Soldat: Ce vrei de la el, e un bătrân nebun.
Soţie: Tot discursul său de la paradă l-a legat de Ucraina, insinuând că, iată, luptăm cu fasciştii pe teritoriul nostru istoric acaparat cândva de Monomah, Suvorov şi o grămadă de nume a mai enumerat acolo”, se aude în convorbirea interceptată.

De asemenea, soldatul rus i-a spus soției sale că nu înțelege cum de Vladimir Putin nu a atacat și Belarus dacă își dorește să refacă Uniunea Sovietică. Militarul a precizat că această țară a fost parte din URSS. Femeia i-a spus că Belarus „se va alipi şi singură” imediat ce va avea nevoie de acest lucru liderul de la Kremlin.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Soldat: Aha. Hai şi om reface acum Uniunea Sovietică, la mama naibii! Lituania, Letonia, Estonia nu au fost parte a Rusiei, dar, hai să le cucerim şi pe ele, la naiba! Ucraina, Belarus. Cum de nu am atacat şi Belarus, cu tancurile de ce nu am intrat acolo, asta doar era în Uniunea Sovietică, a fost parte din teritoriul nostru.
Soţie: În Belarus tancurile noastre deja sunt în aşteptare, nu-ţi face griji.
Soldat: Aha. Doar că ele acolo nu stau pentru război.
Soţie: Nu pentru războiul cu Belarus pentru că Belarus se va alipi şi singură imediat ce va avea nevoie Putin de asta”, a continuat conversația dintre cei doi.
Soldatul rus a izbucnit, spunând că și-ar dori ca Belarus să se alipească mai repede la Rusia, astfel încât el și camarazii lui să nu mai fie nevoiți „să-și dea duhul”. Soția lui i-a răspuns că în acest caz, va trebui ca președintele Vladimir Putin să împartă victoria cu această țară. Militarul i-a replicat că nu poate fi vorba despre victorie, pentru că armata rusă încă nu a câștigat nimic.