Decizia radicală luată de CRBL după eliminarea de la Survivor România. Ce plan are artistul

Badea Violeta 26.04.2022, 12:35

CRBL, pe numele său adevărat Eduard Mihail Andreianu, a părăsit Survivor România din considerente medicale. În prezent, fostul Faimos se află acasă și încearcă să revină la normalitate și să se obișnuiască cu noua siluetă. Artistul a vorbit, de curând, despre experiența pe care a trăit-o în Republica Dominicană, dar și despre planurile sale de viitor.

Ce decizie a luat CRBL imediat ce a ajuns acasă

Cât timp a stat la Survivor România, CRBL a demonstrat tutror că este extrem de puternic și că poate aduce puncte echipei Faimoșilor. Din păcate, traseele dificile și condițiile precare din junglă și-au pus amprenta asupra organismului său. După trei luni de zile, cântărețul s-a accidentat și nu a mai putut continua.

O scurtă perioadă a stat pe bară, apoi Daniel Pavel a făcut anunțul trist în ediția din 18 aprilie 2022. Astfel, artistul a fost nevoit să se retragă din cursa pentru râvnitul premiu de 100.000 de euro de la Survivor România.

Chiar și așa, CRBL se declară mulțumit de realizările sale și este recunoscător pentru experiența trăită, așa cum a dat de înțeles și în nenumăratele consilii la care a luat parte.

Într-un interviu acordat celor de la Click!, CRBL a mărturisit că a dat jos nu mai puțin de 15 kilograme. Artistul vrea să-și păstreze această formă, așa că a luat decizia de a duce o viață mult mai echilibrată şi mai sănătoasă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Am slăbit 15 kg şi o să încerc o viaţă mult mai echilibrată şi mai sănătoasă. Vreau să mă bucur mai mult de viaţă.”, a declarat cântărețul pentru sursa de mai sus.

„Bineînţeles că am o listă întreagă de proiecte, atât muzicale, cât şi de business. Acum sper să am timp şi resurse să pot să le pun în aplicare. Staţi alături de mine şi vă garantez că o să le vedeţi.”, a mai adăugat artistul.

Ce decizie a luat CRBL dupa Survivor
Ce decizie a luat CRBL dupa Survivor

Cu ce concurenți va păstra legătura

În cadrul aceluiași interviu, CRBL a dezvăluit că va păstra legătura cu fosta sa colegă din echipa roșie, Laura Giurcanu. De asemenea, artistul a precizat că va rămâne în contact și cu anumiți membri din tabăra Războinicilor.

„Cu siguranţă Laura Giurcanu rămâne prietena mea şi o să ţin legătura şi cu câţiva dintre Faimoşi, dar şi Războinici. Nu vreau să dau nume, dar timpul le va arăta.”, a spus fostul Faimos.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...