Decizia despre începutul noului an școlar în România. Toți elevii trebuie să știe asta

Elena Avramescu 30.07.2020, 14:14
Decizia despre începutul noului an școlar în România. Toți elevii trebuie să știe asta

Toți elevii așteaptă cu sufletul la gură să vadă cum se va desfășura noul an școlar, dacă se vor întoarce pe bancile școlii sau dacă vor continua să învețe online, de acasă. Președintele Klaus Iohannis a vorbit deschis despre acest subiect.

Cum se va deșfășura noul an școlar în România

Atât părinții, cât și elevii sunt stresați fiindcă incertitudinea cu privire la revenirea copiiilor în școli este mare, ținând cont că numărul cazurilor de coronavirus nu pare să scadă. Aparent nu s-a pus problema amânării anului școlar, președintele României spunând că singurul lucru care se știe sigur este faptul că școala nu se va redeschide în condiții normale, așa cum spera toată lumea.

Klaus Iohannis a declarat, în timpul unei conferințe de presă, că va avea loc o ședință, săptămâna viitoare, pentru a determina „soarta” noului an școlar.

„Am avut numeroase discuții cu conducerea Ministerului Educației și cu alți specialiști. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și unor scenarii. Vom avea o discuție săptămâna viitoare, când sper că vom contura câteva scenarii care pot fi comunicate public. Săptămâna viitoare vă voi da răspunsuri mult mai în detaliu”, a spus Klaus Iohannis, potrivit spynews.ro.

Decizia despre începutul noului an școlar în România
Decizia despre începutul noului an școlar în România

„Școala nu va începe în condiții normale, ar fi foarte complicat să avem numai școală online”

Momentan, singurul lucru cert este că școala nu se va desfășura în condiții normale, iar pe de altă parte, nu are cum să aibă loc doar online, astfel că trebuie găsite soluții viabile în care formele de învățat să fie mixte.

Sigur, școala nu va începe în condiții normale. Ar fi foarte complicat să avem numai școală online. Sigur că ne vom îndrepta spre un scenariu mixt, în funcție de situațiile locale. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit într-o săptămână sau două”, a mai spus președintele României, Klaus Iohannis, potrivit sursei citate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...