De ce sunt marți trei ceasuri rele. Tradiția este foarte veche, are peste 2.000 de ani

Ana Anitoiu 13.11.2022, 18:15
De ce sunt marți trei ceasuri rele. Tradiția este foarte veche, are peste 2.000 de ani

Toată lumea a auzit la un moment dat că marți sunt „trei ceasuri rele”, dar fără să afle și explicația zicalei ce se referă la faptul că această zi ar fi adesea cea mai ghinionistă din întreaga săptămână. De fapt, este vorba despre o tradiție foarte veche, ce are peste 2.000 de ani.

De ce se spune că marți sunt trei ceasuri rele

Superstiția legată de cele „trei ceasuri rele” din ziua de marți este legată de influența planetei Marte asupra zodiilor. Aceasta ar fi cea mai dificilă planetă, care obișnuiește să le încurce planurile nativilor pe care îi influențează sau să îngreuneze probleme ce aparent sunt simplu de rezolvat.

Potrivit calendarului zodiacal, luni este ziua Lunii, marți este ziua lui Marte, miercuri este ziua lui Mercur, joi este cea a lui Jupiter, vineri este cea a lui Venus, sâmbătă este ziua lui Saturn, iar duminică este ziua Soarelui.

În astrologia veche, ziua era împărțită în ore planetare, nu în ore de câte 60 de minute. O zi astrologică durează de la răsărit la apus și se împarte în câte șapte intervale orare egale, guvernate de cele șapte astre amintite. De-a lungul unei zile astrologice, cele 7 ore planetare se succed de cel puțin două ori, în afară de zilele de marți, când sunt trei ore patronate de Marte, și sâmbătă, când sunt trei ore patronate de Saturn. De aici superstiția legată de cele „trei ceasuri rele”.

Zodii ghinioniste
Superstitia legata de cele trei ceasuri rele de marti, extrem de veche

Marte, în mitologie

Mai exact, cum marți este ziua lui Marte, prima oră planetară de la răsăritul Soarelui îi aparține acestei plante, apoi mai există încă două ore patronate de Marte după-amiaza și seara târziu. Acestea sunt cele „trei ceasuri rele” de marți ce, de multe ori, atrag ghinionul.

În mitologia romană, Marte era zeul războiului. Cel mai adesea, energia acestui astru ar fi nefastă și ar presupune risipă de bani, gelozie, răzbunare, pierdere, distrugere, imprudență, accident sau tragedie.

Deși de multe ori le aduce neplăceri zodiilor, atunci când energia planetei Marte este benefică, inspiră la hărnicie, curaj, simț practic și onestitate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...