De ce să pui bicarbonat de sodiu atunci când fierbi ouă. Trucul e fericirea gospodinelor

Badea Violeta 07.01.2022, 10:32
De ce să pui bicarbonat de sodiu atunci când fierbi ouă. Trucul e fericirea  gospodinelor

Bicarbonatul de sodiu este un aliment nelipsit din bucătăria oricărei gospodine. Nu mai este niciun secret pentru nimeni că acest ingredient are nenumărate întrebuințări. De la prepararea mâncărurilor, până la îngrijirea corporală sau curățenie în casă, acest produs extraordinar de ieftin ne face viața mult mai ușoară. Iată de ce este bine să pui bicarbonat de sodiu atunci când fierbi ouă. Trucul acesta te va încânta!

Trucul care le va bucura pe gospodine

Obișnuiești să consumi ouă fierte la micul dejun? Ei bine, atunci știi deja că decojirea acestora poate fi o adevărată provocare. Probabil ai observat că uneori ajungi să arunci jumătate din albuș.

Potrivit specialiștilor, ouăle mai proaspete se decojesc mai greu pentru că au coaja mai grea, în timp ce ouăle mai vechi au coaja mai ușoară și se decojesc mult mai ușor.

Nu va trebui să îți faci griji în ceea ce privește acest aspect. Noi am aflat un truc care te va scăpa de această problemă, indiferent de cât de proaspăt sau de vechi este alimentul.

Tot ceea ce trebuie să faci este să adaugi o linguriță de bicarbonat de sodiu în recipientul în care fierbi ouăle, atunci când apa clocotește.

Conform experților praful minune face ca ouăle să fie mai alcaline, ceea ce înseamnă că va ușura procesul de fierbere. De asemenea, acestea vor fi mult mai simplu de decojit.

Trucuri in bucatarie
Trucuri in bucatarie

Alte trucuri pe care să le aplici în bucătărie

  • Cum să scoți ușor semințele din legume

Vrei să prepari dovlecei? Ei bine, atunci trebuie sp scapi de semințele din interior. Pentru a le îndepărta cu ușurință trebuie să folosești o linguriță specială pentru înghețată. Aceasta are marginea ascuțită și elimină mai simplu semințele.

  • Cum îndepărtezi excesul de grăsime dintr-o mâncare deja preparată

Tocmai ai terminat mâncarea, însă aceasta a ieșit prea grasă? Nu trebuie să-ți faci griji, fiindcă poți îndepărta cu ușurință excesul de grăsime. Tot ceea ce trebuie să faci este să înfășori câteva cuburi de gheață în prosoape de hârtie, apoi trece-le pe suprafața farfuriei.

  • Cum storci mai mult suc din citrice

Există un truc genial care te ajută să obții cât mai mult suc din citrice. Mai întâi de toate trebuie să le răcești și apoi săle pui la microunde timp de 15-20 de secunde. Apoi stoarce-le și vei observa cum le iese tot sucul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...