De ce pleacă Messi de la Barcelona, după 17 ani. Anunțul oficial al clubului

Ioana Bucur 05.08.2021, 22:29
De ce pleacă Messi de la Barcelona, după 17 ani. Anunțul oficial al clubului

Este anunțul anului în lumea fotbalului. După 17 sni și rezultate fabuloase, și-au spus „Adio!”. De ce pleacă Messi de la Barcelona. Anunțul oficial al clubului.

De ce pleacă Messi de la Barcelona

După aproape două decenii în care a scris istorie la FC Barcelona, cel mai mare star al clubului spaniol a spus „Adio!” echipei care l-a consacrat. Reprezentanții clubului au făcut anunțul oficial joi seară, dezvăluind că argentinianul Lionel Messi nu va mai juca la gruparea catalană.

Dar de ce pleacă Messi de la Barcelona? Potrivit comunicatului, ambele părți ar fi ajuns la un acord și urmau să semneze un nou contract. Nu s-a putut întâmpla, iar de vină ar fi unele obstacole „financiare și structurale”.

„Deşi FC Barcelona şi Lionel Messi au ajuns la un acord şi la intenţia clară ca ambele părţi să semneze astăzi un nou contract, acest luucru nu se poate întâmpla, din cauza unor obstacole financiare şi structurale (regulamentele Ligii Spaniole). Drept urmare, Messi nu va rămâne la FC Barcelona.

Ambele părţi regretă profund că dorinţele jucătorului şi clubului nu vor fi îndeplinite până la urmă. FC Barcelona îşi exprimă din toată inima recunoştinţa faţă de jucător pentru contribuţia sa la creşterea clubului şi îi urează toate cele bune în viitor în plan personal şi profesional”, este anunţul catalanilor.

Argentinianul avea cel mai mare salariu din lume

Cu doar 24 de ore înainte de despărțirea oficială de FC Barcelona, presa spaniolă scria că gruparea făcuse rost de finanțare și ar fi urmat să anunțe prelungirea contractului lui Messi, care expirase pe 30 iunie.

Argentinianul a câştigat cu FC Barcelona de 10 ori campionatul Spaniei şi de patru ori Liga Campionilor.

De ce pleacă Messi de la Barcelona
Messi

Cu toate că are 34 de ani, Barcelona și-ar fi dorit să îl păstreze pe Messi pentru încă cinci ani, potrivit unor surse din Spania. Se pare că argentinianul își dorea să își continue drumul la clubul catalan, acceptând chiar să renunțe la mai bine de jumătate din salariul său, cifrat la 76 de milioane de euro pe an.

Barcelona are cea mai mare masă salarială din lume. Pe finalul anului trecut, salariile pe care le plătea Barcelona pe an totalizau 800 de milioane de euro. Din această sumă, 70 la sută reprezenta salariile fotbaliștilor.

„Bombă mondială”, „un cutremur în fotbal”

Presa din Argentina a numit plecarea lui Messi de la Barcelona o „bombă mondială” și „un cutremur în fotbal”.

„Răsturnare de situaţie neaşteptată. Lionel Messi părăseşte Barcelona: o bombă care cutremură fotbalul mondial”, a notat La Nacion. „Cutremur în fotbal. Este oficial: Lionel Messi pleacă de la Barcelona”, în timp ce ole.com.ar a scris: „Bombă mondială: Barcelona a anunţat că Leo nu va rămâne”, a titrat Clarin.

În presa spaniolă au apărut următoarele titluri: „Oficial: Messi nu continuă”, As – „Barca spune că Messi pleacă”, Mundo Deportivo – „Barca anunţă ruptura de Messi”, Sport.es – „Messi nu prelungeşte cu Barca!”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...