De ce nu vrea să slăbească Diana Șoșoacă. A primit un sfat „de milioane” de la un avocat

Mihnea Tălău 18.03.2023, 11:17
De ce nu vrea să slăbească Diana Șoșoacă. A primit un sfat „de milioane” de la un avocat

Poate cea mai vocală personalitate publică, Diana Șoșoacă, cunoscută pentru discursurile dure, polemicile cu alți politicieni și scandalurile de la proteste, cu jandarmii, spune că a este atacată în fel și chip, ba chiar a fost criticată pentru modul în care arată.

Un coleg avocat i-a recomandat să nu țină dietă

Avocata s-a îngrășat destul de mult în pandemie, afirmând că nu a mai avut acces la bazinul de înot unde obișnuia să facă sport. Cu toate că și-a propus să revină la silueta de dinainte de pandemie, senatoarea a povestit că un coleg avocat i-a recomandat să nu țină dietă.

„Nu mă mai interesează (n.red. Ce se spune despre aspectul ei fizic), asta sunt. Închipuiți-vă cum eram eu înainte, o tipă slabă, în fața unor jandarmi, spunându-le: -Pleacă de aici-. Mihai Racea, un foarte bun prieten de-al meu, avocat, i-am spus că mă apuc de slăbit și el mi-a spus: Cum arată Șoșoacă slabă în fața jandarmilor? Nu slăbi acum.

Și-am înțeles ideea, dai impresia de forță. Nu am nimic nici cu femeile slabe, nici cu alea grase, am cu bărbații grobieni și misogini. Dacă stai să te uiți la un om după felul în care arată, nimeni nu este perfect, nici măcar manechinele, care au tot felul de operații. Până una alta, omul este cel din interior”, a declarat Diana Șoșoacă, potrivit stiripesurse.ro.

Diana Sosoaca
Diana Sosoaca

”Perfect este numai Dumnezeu”

În opinia sa, toți avem ceva care să ne arate imperfecțiunea, ”perfect este numai Dumnezeu”.

”Toți avem câte o problemă, un ochi mai mic, un picior mai scurt etc. toți avem ceva care arată imperfecțiunea, pentru că perfect e doar Dumnezeu. Dacă stai să judeci omul după felul în care arată, înseamnă cu n-ai înțeles nimic în viața asta și ești gol de conținut.

Am întâlnit oameni minunați trecând dincolo de aparente, oameni care au fost nevoiți să se retragă într-o singurătate apăsătoare din cauza opiniilor altora despre felul în care arată, oameni care n-au avut nici răbdarea, nici interesul de a se apleca asupra adevăratei valori umane”, a spus Șoșoacă pe canalul de Youtube thexclusive.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...