De ce nu mai vrea CFR Cluj să se prezinte la meciul cu Craiova. „Gândiți-vă cât au stat în spitale jucătorii noștri”

De ce nu mai vrea CFR Cluj să se prezinte la meciul cu Craiova. „Gândiți-vă cât au stat în spitale jucătorii noștri” Credit line: Profimedia, Press Association

Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură „finala campionatului”, din această seară, dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj. Cu câteva ore înaintea meciului din Bănie, oficialii grupării ardelene au făcut un anunț șoc.

Ce-i determină pe cei de la CFR Cluj să nu se mai prezinte la meciul cu Craiova

CFR Cluj poate cuceri al treilea titlu consecutiv în această seară, iar pentru a fi sigură de asta, are nevoie de toate cele trei puncte. Numai că înaintea „finalei campionatului” oficialii grupării din Gruia au făcut un anunț șoc și au pus pe jar lumea fotbalului. CFR Cluj anunță nici mai mult, nici mai puțin că s-ar putea să nu se prezinte la meciul din această seară, de la ora 20:30, de pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

Bogdan Mara, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, spune că formația pe care o reprezintă ia în calcul să nu se prezinte la meci, dacă cei de la CS Universitatea Craiova nu prezintă rezultatele unor teste pentru coronavirus. Clujenii spun că se tem pentru sănătatea lor, din cauza faptului că oltenii nu s-ar mai fi testat de pe 24 iulie.

Declarația lui Bogdan Mara înaintea finalei campionatului

Bogdan Mara le atrage atenția celor de la Universitatea Craiova să prezinte rezultatele unei testări recente, acum că s-au descoperit noi cazuri de infectare cu noul virus la formația din Bănie.

„Jucătorii noștri au trecut prin niște traume. Am stat prin salvări, am făcut 3 testări. Chiar ne este frică de ce se întâmplă, ne e frică de ei. Nu ne arată că sunt testați la zi, conform protocolului. Noi vrem să vedem rezultatele, că nu au niciun caz pozitiv, nu e nicio problemă”, a spus Bogdan Mara.

Să vedem dacă se va disputa. Toată echipa noastră și jucătorii noștri se gândesc serios la a nu se prezenta. Motivele sunt cât se poate de serioase. Suntem speriați de ce s-a întâmplat la Craiov în ultima perioadă. Le e frică să ia contact cu jucătorii de la Craiova. Au fost descoperite 3 cazuri de Covid-19, care au fost mari legături cu echipa. A fost preparatorul fizic, team-managerul și un antrenor secund. Prin protocolul creat între MTS, FRF, LPF și ministerul sănătății, dacă există un caz de Covid-19, jucătorii să fie testați la 7 zile. Așa s-a întâmplat la CFR, la Dinamo, la Botoșani, la Petrolul, mai nou și la Astra.

Noi am stat 10 zile fără să ne antrenăm. Ultima testare oficială e pe data de 24 iulie. Azi e 3 august. Cum se poate ca DSP Dolj să dea altă adresă, se le dea drept de joc? Cum să ne spuneți nouă că antrenorul secund și team-managerul nu au legătură cu echipa? Luăm în calcul să facem plângere penală pentru DSP Dolj”, a declarat Bogdan Mara la Pro X.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI