EXCLUSIV

Daniel Oancea, tatăl micuței ucise și arse de la Arad, vine cu toată familia în România. Unde vrea să ducă trupul fetei. ”Așa e creștinește”. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 04.11.2021, 18:09
Daniel Oancea, tatăl micuței ucise și arse de la Arad, vine cu toată familia în România. Unde vrea să ducă trupul fetei. ”Așa e creștinește”. EXCLUSIV

Daniel Oancea, tatăl micuței Antonia, de patru ani, ucisă și arsă săptămâna trecută la Arad, de către concubinul mamei sale, are o nouă problemă de rezolvat, după nenorocirea familială care l-a lovit recent. El nu se numără printre persoanele vaccinate, iar țara în care s-a stabilit, Olanda, a intrat recent pe ”lista roșie” actualizată de partea română, prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență, din cauza creșterii alarmante a infecțiilor și în acel colt al Europei.

Tatăl biologic al fetiței de patru ani din Arad ucisă și arsă vine cu toată familia în România

Ca atare, Daniel Oancea s-ar putea să se vadă nevoit să stea în carantină, cel puțin zece zile, dacă nu chiar 14. Impact.ro a stat de vorbă cu el pe acest subiect și pe cel legat de drama personală pe care o traversează joi, la amiază.

impact.ro: Ați ajuns deja în România?

Daniel Oancea: Nu, încă nu! Peste puțin timp voi ajunge la Viena, apoi Budapesta și sper ca cel târziu în după-amiaza zilei de joi să fiu la Arad. Dar am întâmpinat noi probleme.

Tatal biologic al fetitei de patru ani din Arad ucisa si arsa vine cu toata familia in Romania
Tatal biologic al fetitei de patru ani din Arad ucisa si arsa vine cu toata familia in Romania

impact.ro: Ce fel de probleme?

Daniel Oancea: Nu m-am vaccinat și am aflat că risc să stau în carantină 14 zile. Am luat legătura cu cei de la ambasada Olandei de la București, eu fiind și cetățean olandez, dar încă nu am primit un răspuns clar. Sunt în posesia unui test de tip PCR care arată că nu sunt infectat, dar am înțeles că dacă vii din așa numita zonă roșie, cum e cazul meu, nu mă scutește de carantină. Or, vă dați seama, nu pot sta în carantină! Caut disperat o soluție! E un caz aparte, așa că încerc să rezolv cum mă pricep mai bine!.

impact.ro: Ați vorbit cu fosta dumenavoastră parteneră de viață despre cum se va desfășura înmormîntarea?

Daniel Oancea: Ce discuție?! Femeia aia nu m-a sunat măcar să mă anunțe că ne-a murit copilul. Iar ori de câte ori am sunat-o eu nu mi-a răspuns. De aceea mă opresc direct la Arad. Voi cere autorităților să-mi permită să-mi îngrop fata, pe Antonia, la Buzău, acolo de unde mă trag. Eu așa vreau să procedez. Și mi-am adus pentru asta și mama, și restul familiei din Olanda, ca s-o îngropăm creștinește.

impact.ro: Legal, erați soțul Sabrinei, mama copiilor dumneavoastră pe care înțeleg că i-ați recunoscut?

Daniel Oancea. Nu, nu suntem căsătoriți oficial. Am trăit doar împreună și am fost o vreme fericiți. Dar lucrurile s-au schimbat între noi și ea a decis la un moment dat să plece, împreună cu copii. Acum însă nu mai vreau să aud de ea și de ultimul ei copil. Atât a dus-o capul, atât a făcut…

Spune că fiica sa nu suferea de Sindromul Down

Impact.ro: Ce ne puteți spune despre boala fiicei dvs. Se speculează că suferea de …

Daniel Oancea: Nu, nu e adevărat! Știam că avea un certificat de handicap, de gradul I, dar asta fiindcă atunci când era mică nu reușea să vorbească normal, în ritm cu copiii de aceeași vârstă. Dar lucrurile evoluaseră mult în bine. Am vorbit des cu fiica mea și am putut observa asta. Povestea cu certificatul de handicap îi permitea și măica-sii să mai aibă un ban…

Impact.ro: Și cum sperați să vă luați înapoi băiatul, pe Oscar, dacă nu ați fost căsătorit oficial cu mama copiilor dvs?

Daniel Oancea: Mă voi judeca, cel mai probabil. Nu-l pot lăsa aici pe Oscar, un copil de trei ani, după ce s-a întâmplat. Ori cât va dura ca timp chestiunea prin tribunale, voi aștepta! Oscar e singurul copil care mi-a rămas, așa că voi încerca să fac tot ce trebuie ca statul să mi-l încredințeze…

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe