Dani Oțil şi Gabriela Prisăcariu au recunoscut. Cine a spus primul “Te iubesc”

Iancu Andreea 15.02.2021, 09:45

Dani Oțil, prezentatorul de la Neatza, și iubita sa Gabriela Prisăcariu, formează unul dintre cele mai urmărite cupluri din showbiz. Viața celor doi este atent analizată de către fani, care așteaptă cu sufletul la gură să mai afle detalii picante despre relația celor doi. Recent, aceștia au recunoscut cine a fost primul dintre ei care a spus “Te iubesc”.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au recunoscut cine a spus primul “Te iubesc”

Sunt frumoși și se observă cu ochiul liber că se iubesc. Dani Oțil și logodnica sa, Gabriela Prisăcariu, au o relație mereu surprinzătoare. De la gesturile romantice, plimbările prin destinații exotice și ipostazele amuzante sau extrem de senzuale, cei doi pun pe jar internetul cu fiecare postare din online. Cum recent românii au sărbătorit Valentine’s Day, Dani și Gabriela nu au făcut excepție și au devăluit cum au petrecut ei această ocazie de celebrare a iubirii. Învelită doar de cearșafuri albe, Gabriela a fost surprinsă de iubitul său cu un buchet superb de bujori albi, semn că prezentatorul TV este extrem de romantic.

Ulterior, cuplul s-a distrat de minune completând un chestionar al iubirii, care a dezvăluit mai multe detalii despre relația lor. Printre răspunsurile postate de către Dani Oțil, pe contul său de Instagram, se află și cel care privește primele declarații de dragoste. Pragmatic de fel și lăsând să se vadă mai puțin latura romantică sau sensibilitatea, Dani a recunoscut că el a fost cel care și-a luat inima în dinți și i-a spus Gabrielei “Te iubesc” pentru prima oară.

Chestionarul iubirii, postat de Dani Oțil pe contul său de Instagram
Chestionarul iubirii, postat de Dani Oțil pe contul său de Instagram

Ce secret de frumusețe ascunde Gabriela, logodnica lui Dani Oțil? ”În liceu, mi-am luat scutire de la ora de sport”

Frumoasa blondină, care stă la brațul lui Dani Oțil de o bună perioadă de timp, este un fotomodel de succes, ce afișează un trup de invidiat la fiecare apariție. Totuși, puțini cunosc faptul că Gabriela “chiulea” de la orele de sport din liceu. În ciuda faptului că mișcarea nu a reprezentat un obicei în viața tinerei, astăzi antrenamentele de fitness din sala de sport sunt un stil de viață. Chiar dacă nu practică sporturi de performanță, precum Dani, Gabriela Prisăcariu este într-o formă de invidiat.

Sunt singură la părinți și mă răsfață mama. Nu practic sporturi de performanță. În liceu, mi-am luat scutire de la ora de sport, dar de doi ani merg la sala de fitness. Am fost motivată de rezultate după primele pătrățele de pe abdomen. Mă antrenez cu greutăți, alergare, fac abdomene, brațe, fesieri și nu am antrenor. Îmi place să mă antrenez singură, pentru că îmi cunosc bine corpul și știu ce părți să lucrez. Petrec cam o oră și jumătate la sală și încerc să ajung zilnic, a declarat Gabriela Prisăcariu, pentru Click!.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI