Atunci când sunt întrunite anumite condiții, când se ajunge la o „masă critică”, iar mai mulți nefaști factori își dau mâna simultan, pământul, în locuri de pe suprafața lui, se „cabrează” nărăvaș preț de câteva secunde, uneori minute. Timp suficient pentru a produce răni adânci, uneori nevindecabile, pentru tot ce se afla acolo. Am avut și noi românii, în istoria recentă, astfel de manifestări furioase ale naturii. 10 noiembrie 1940 (7,4 pe Richter, 45 de secunde) și 4 martie 1977 (aceeași magnitudine, 56 de secunde).
Potrivit unei estimări ale American Geological Survey (USGS), 500.000 de cutremure au loc în întreaga lume în fiecare an. Cu toate acestea, unele dintre ele, cum ar fi cutremurul de pe coasta Japoniei, din 2011, sau oarecum recentul dezastru din Italia, pot provoca prăbușirea clădirilor mari, pot întrerupe accesul la porturi maritime, electricitate, apă și rețele de comunicații, pot ucide sau traumatiza pe viață. Ca într-un film „worst- case scenario” (n.r. scenariul cel mai rău), ce vizează locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
În Statele Unite, toate privirile sunt ațintite pe Falia San Andreas din California. Potrivit geologilor, există aproape o șansă din cinci ca acolo să aibă loc un cutremur major în următoarele trei decenii. Potrivit lui Kathryn Miles, autoarea cărții „Quakeland: On the Road to America’s Next Devastating Earthquake” (Pe calea următorului cutremur devastator american), nu ar trebui să ne preocupe doar defectele cunoscute.
Într-un interviu acordat „National Geographic” la reședința sa din Portland (Maine), ea a explicat că există multe lacune de care nu suntem conștienți, iar fracturarea hidraulică – forțarea sfărâmării rocilor prin intermediul unor lichide sub presiune – nu face decât să mărească riscurile unui cataclism.
Într-o declarație celebră, Charles Richter, inventatorul scării de mărimi a magnitudinii seismelor, preciza: „Numai proștii, mincinoșii și șarlatanii prezic cutremure”. De ce sunt atât de greu de prezis cutremurele, din moment ce am reușit să trimitem rachete în spațiu, să pășim pe Lună acum peste 50 de ani și să cercetăm adâncurile oceanelor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Știm mult mai multe despre galaxiile îndepărtate din Univers decât despre ce se întâmplă în adâncurile planetei noastre. Problema este că oamenilor de știință le este imposibil să studieze un cutremur, pentru că nu se știe când și unde va avea loc.
O catastrofă telurică poate lua naștere la 10 kilometri sub pământ sau sub oceane, cazuri imposibil a fi pre-sesizate. Seismologii pot efectua investigații, însă post-factum. Totuși, nu se știe încă unde se află majoritatea factorilor determinanți în producerea unui seism. Cutremure majore din ultimii 100 de ani în Statele Unite s-au produs din cauze despre care nu s-a știut niciodată că există.
Conform comunității științifice, cunoscuta practică de injectare a apelor uzate în subsoluri provoacă incontestabil cutremure, dacă unele caracteristici geologice sunt propice. Prin acea fracturare hidraulică, apă și uleiuri lubrifiante sunt injectate în pământ pentru a despica rocile, astfel încât petrolul și gazele naturale să poată fi extrase. În același timp sunt scoase la suprafață apele uzate. O asemenea metodă s-a dorit a fi încercată și în România, (vezi cazul Roșia Montană), însă nu a mai avut loc.
În SUA, fracturarea hidraulică se realizează în moduri diferite. Unele state, cum ar fi Pennsylvania, preferă să lase apele uzate să stagneze în rezervoarele supraterane, ceea ce poate duce la contaminarea apei potabile prin infiltrare în sol. Alte state, precum Oklahoma au decis să introducă apa înapoi în pământ.
Această injecție este suficientă pentru a modifica presiunea către miezul Pământului, astfel încât cutremure au loc frecvent. De pildă, aproape zilnic în vecinătatea regiunii Stillwater (Oklahoma). Cu toată tehnologia avansată, asemenea măsuri de extragere a resurselor subterane pot majora exponențial riscul provocării unor cutremure de pământ.
Problema Fukushima nu era legată în principal de depozitarea subterană a materialului nuclear, dar acest fapt poate fi relevant. Cutremurul Tohoku, din largul coastelor Japoniei, a avut o magnitudine de 9,0 pe scara Richter. A fost atât de violent încât a deplasat axa Pământului, precum și cea a arhipelagului nipon cu aproximativ opt centimetri. A declanșat o succesiune de tsunami, care au inundat centrala nucleară de la Fukushima până la un punct ce nu fusese luat în calcul de către pentru proiectanții săi.
Situl Yucca Mountain din Statele Unite ar trebui să răspundă nevoii de depozitare a cantităților uriașe de deșeuri nucleare acumulate de-a lungul a peste 40 de ani. Prima problemă ce se pune este extragerea substanțelor radioactive din plantele infestate. Va trebui să se transporte sau să fie antrenate acele reziduuri de combustibil din diverse părți în locuri bine protejate, precum Yucca Mountain, Nevada.
Parcursul traversează însă multe zone predispuse la cutremure, cum ar fi New Madrid (Missouri) recunoscută pe scară largă ca una dintre cele mai periculoase zone cu activitate seismică din Statele Unite. Muntele Yucca a experimentat-o deja. În cele din urmă, nu există un spațiu de siguranță certă pentru depozitarea deșeurilor nucleare și nicio garanție că locul în care vor fi îngropate este unul de maximă securitate.
Șapte seismologi au fost judecați și condamnați la câte șase ani de închisoare pentru că nu au prezis cutremurul devastator din 6 aprilie 2009 care a zguduit central Italiei. O astfel de manieră nu ar ajuta la dezvoltarea abilităților de predicție a seismologilor din întreaga lume. Comunitatea științifică a denunțat în unanimitate această acțiune a guvernului italian, deoarece în prezent este imposibilă prevestirea cutremurelor. Nimeni nu ar trebui să fie tras la răspundere.
Oamenii de știință afirmă: „Prevederea cutremurelor este ca misterul Sfântului Graal. Acest lucru nu se poate determina în prezent și s-ar putea foarte bine să nu se întâmple niciodată”. Momentan, mijloacele de avertizare disponibile ale seismologilor pot pune la dispoziție oamenilor un timp de alertă cuprins între 30 și 90 de secunde. Atât e posibil deocamdată.
E una dintre noile abordări ale predicției. Organismul american de cercetare geologică (USGS) dorește să fie eliberate fonduri pentru această aplicație. Reticența pare să vină din partea Congresului Statelor Unite. Un consorțiu de cadre universitare, împreună cu USGS, au lucrat cu mai multe instrumente inedite. De exemplu, o rețea densă de seismografe alimentează un server central care absoarbe toate informațiile și înțelege în câteva nanosecunde că un cutremur este pe cale să se producă.
Așadar, MyQuake este o aplicație care permite obținerea de informații actualizate în timp real din întreaga lume. Ceea ce este fascinant este că telefoanele smart pot acționa și ca seismografe. Tehnologia îi permite acestuia să recunoască tipuri de mișcări neobișnuite în măruntaiele Terrei.
Oamenii de știință de la Universitatea Berkeley din California lucrează pentru a reuni aceste informații, astfel încât să devină posibilă folosirea smartphone-urile pentru a înregistra cutremure și a trimite semnale de avertizare populației din locurile în care există puține seismografe sau instrumente de măsură vizând activitatea subterană.
(Surse: worldvision.org, lequotidien.com)
