Banca Națională a României transmite, în fiecare zi, de luni până vineri, cotațiile pentru principalele monede tranzacționate pe piața românească, precum și valoarea indicelui ROBOR. Noile cifre sunt afișate la ora 13:00, iar românii care au credite sau fac tranzacții în alte monede decât leul pot afla cum se situează acestea în raport cu moneda națională.
BNR stabilește, de luni până vineri, valorile principalelor monede internaționale care circulă pe piața românească, precum și valoarea indicelui ROBOR, în funcție de care se calculează dobânzile la credite. Valorile sunt afișate online în fiecare zi lucrătoare, în jurul orei 13:00. Iată ce s-a întâmplat cu cele mai importante monede internaționale în ultimele zile și la ce valoare a ajuns indicele ROBOR joi, 19 mai.
1 euro = 4.9474 lei (+0.0002 unități)
Moneda euro a cunoscut o depreciere ușoară cu o zi înainte, cursul stabilit miercuri, 18 mai, fiind de 4.9472 lei, cu 0.0005 unități mai mic față de ziua precedentă. Anterior, moneda europeană crescuse două zile consecutiv. Reamintim că valoarea maximă pe care a atins-o euro în ultimele luni a fost de 4.9492 lei, iar cea minimă – 4.9405 lei. Nu au existat, așadar fluctuații însemnate de valoare în ceea ce privește moneda euro în ultimele luni.
1 dolar = 4.7141 lei (+0.0121 unități)
Dolarul american s-a aflat pe o pantă descendentă săptămâna aceasta, înregistrând scăderi câteva zile consecutiv. Dacă la finalul săptămânii trecute BNR stabilea un curs de 4.7643 lei pentru un dolar (aceasta fiind și valoarea maximă atinsă de dolar în ultimele luni), moneda americană a ajuns să se tranzacționeze miercuri, 18 mai, cu o valoare de 4.7020 lei.

1 franc elvețian = 4.8270 lei (+0.1075 unități)
Cursul stabilit de BNR pentru un franc elvețian a fost miercuri de 4.7195, în scădere cu 0.0185 unități față de ziua anterioară. Moneda elvețiană a înregistrat un curs maxim în data de 7 martie, când a fost cotată de Banca Națională la o valoare de 4.9399 lei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]1 liră sterlină = 5.8404 lei (+0.0057 unități)
Moneda britanică a înregistrat miercuri, 18 mai, un curs de 5.8347 lei, în scădere față de ziua anterioară, când avusese o valoare de 5.8810 lei. Anterior, lira sterlină s-a apreciat trei zile la rând, urcând de la 5.7790 lei la 5.8810 lei.
Valoarea indicelui ROBOR stabilită de BNR joi, 19 mai, a fost de: 5.62% la 3 luni, 5.87% la 6 luni și 6.05% la 12 luni.
Indicele ROBOR a atins un nivel-record pentru ultimii 10 ani, depășind pragul de 5% la începutul lunii. Acesta s-a mărit constant de la începutul anului, dar creșterea accelerată s-a manifestat după izbucnirea războiului din Ucraina. Dacă la începutul anului 2022 indicele ROBOR la 3 luni (folosit pentru a calcula dobânzile variabile la creditele în lei) era de 3.01%, pe 18 mai a ajuns la 5.57%.
Indicele ROBOR la 6 luni este utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni este folosit pentru a calcula rata dobânzii la creditele în lei ale băncilor comerciale care împrumută de la alte bănci locale pentru 12 luni.