Cuplurile de la Insula iubirii 2023. Cine își testează relația la Antena 1

Corina Oprea 15.06.2023, 22:59

Insula iubirii este una dintre cele mai așteptate emisiuni ale momentului. Mai este doar puțin până când ne vom bucura de cel mai interesant reality-show de la Antena1. Până atunci, vă prezentăm cuplurile care s-au înscris în această cursă a iubirii și vor să își testeze relațiile. Află cine sunt cei 10 concurenți care au avut curajul de a lua parte la acest test decisiv poveștii lor de iubire.

Cine sunt concurenții de la Insula Iubirii

Începe mult așteptata emisiune Insula Iubirii. Se anunță un show de zile mari la Antena 1, unde concurenții înscriși în cursă își vor testa iubirea. Este un test important pentru ei, care îi va ajuta să vadă dacă iubirea dintre ei este adevărată sau doar o iluzie.

Din cele peste 1.000 de cupluri care s-au înscris la castingul pentru cel de-al şaptelea sezon, doar cinci au primit șansa de a-și pune la încercare partenerul, reciproc, la Insula Iubirii 2023. Au povești de viață impresionante, relații serioase, despre care vor să afle adevarul. Unii dintre ei vor să facă pasul cel mare, dar nu știu dacă merită și au câteva insecurități.

Bianca și Marius sunt unii dintre cei care vor să vadă dacă au sentimente reale. Ea este creatoare de conținut și el fermier și s-au cunoscut în satul natal, încă de când ea era adolescentă. Diferența de vârstă dintre ei este de 10 ani. S-au despărțit, bărbatul s-a căsătorit și a făcut și un copil, dar s-a întors tot la ea. Acum, vor să vadă dacă merită să ducă relația la un alt nivel.

Cuplurile de la Insula Iubirii 2023

Cristina (31 de ani) şi Iulian (52), proprietarii unei cafenele, sunt împreună de 11 ani. S-au căsătorit după doar după câteva luni de relație. Au locuit în Dubai si, reveniți în țară, au cumpărat chiar cofetăria în care s-au cunoscut si de care îi leagă multe. Vor să demonstreze că dragostea nu are vârstă atunci când iubești cu adevărat.

Claudia (35 de ani), de profesie antrenor de fitness şi Bogdan (34 de ani), hair stylist, se iubesc doar de un an. Bogdan a convins-o să se mute definitiv în România, iar ea vrea să afle dacă a meritat acest sacrificiu și el este bărbatul cu care vrea să își împartă tot restul vieții.

Emanuela (31 de ani), creatoare de conţinut, şi Răzvan (31 de ani), de profesie DJ se știu de pe TikTok. Cei doi s-au mutat imediat împreună. Bărbatul a mai picat o dată în ispită, înșelând-o pe iubita lui, care acum vrea să îl testeze serios.

Ana Maria (25 de ani) şi Marius (30 de ani) s-au cunoscut în cadrul reality show-ului matrimonial „Mireasa“. Au ajuns în finală, dar un decis să nu se căsătorească, pentru că nu se simțeau pregătiți. Se iubesc de un an și trei luni și acum sunt de nedespărțit și simt că a venit momentul să își unească destinele și să rămână mereu împreună.

Urmăriți Impact.ro și pe