Cum vor fi vaccinați românii împotriva Covid-19. ”Armata și medicii de familie vor fi implicați”

Cristian Cojocaru 04.11.2020, 15:29
Cum vor fi vaccinați românii împotriva Covid-19. ”Armata și medicii de familie vor fi implicați”

Noi strategii de vaccinare pentru români împotriva Covid-19. Potrivit lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, în urma declarației de miercuri, armata va fi implicată în vaccinarea românilor. Acesta a arătat că armata va fi implicată în schema de vaccinare. Președintele Klaus Iohannis a menționat că primii vaccinați for fi cadrele medicale și grupele de risc. Cel mai probabil în primăvară va începe vaccinarea întregii populații.

Strategia de vaccinare a românilor împotriva Covid-19

Nelu Tătaru a declarat că românii vor fi vaccinați împotriva Covid-19 cu ajutorul armatei. În momentul în care vaccinul va ajunge în țară, această strategie urmează a fi pusă în aplicare.

„În această strategie de vaccinare, noi îl avem în pregătire, lucrăm continuu, ca să spun aşa, avem oameni care stabilesc strategia de vaccinare. La începutul anului va veni (vaccinul – n.r.), pentru personalul medical, vor fi mai multe tranşe, fiecare tranşă va fi distribuită cu ajutorul unor anumite structuri. Va fi invitată şi Armata, şi DSU, şi spitalele judeţene, şi medicii de familie” –  a declarat ministrul potrivit zf.ro

Cum vor fi vaccinați românii împotriva Covid-19 Nelu Tataru
Cum vor fi vaccinați românii împotriva Covid-19, conform lui  Nelu Tataru

Klaus Iohannis, despre prima tranșă a vaccinului

Marți, președintele României a susținut o conferință de presă în care a oferit declarații despre vaccinul anti-Covid. Acesta a menționat că prima tranșă a vaccinul va fi disponibilă în primul trimestru al anului 2021. Tot Klaus Iohannis susține că numărul ridicat de cazuri nu este un motiv pentru amânarea alegerilor parlamentare de pe data de 6 decembrie 2020.

“României îi vor reveni peste 10 milioane de doze de vaccin. Din cauza cererii ridicate la nivel mondial, vaccinul va ajunge în țările europene în mod etapizat. Prima tranșă a unui vaccin anti-Covid va ajunge în România în cel mai optimist scenariu în primul trimestru al anului viitor. Toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe

Primii vaccinați vor fi toți lucrătorii din sistemul medical și persoanele din grupele de risc. Vaccinarea în România va începe cel mai devreme în primăvara anului viitor. Vrem să ne asigurăm că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale ,” a declarat Klaus Iohanis în cadrul conferinței de presă

Cifrele Covid-19 de azi, 04 noiembrie 2020

Record negativ  înregistrat astăzi, 4 noiembrie 2020. Numărul de infectări din ultimele 24 de ore a ajuns la 8.651 de cazuri. S-au efectuat 35.964 de teste. În total, bilanțul persoanelor infectate cu Covid-19 este de 267.088 de pacienți. 186.260 de pacienți au fost declarați vindecați până la ora actuală.

De la ultima raportare, 146 de persoane au murit. În total, victimele coronavirusului  în România au ajuns la un număr total de 7.419.