EXCLUSIV

Cum verifică Mircea Dinescu că mâncarea de la restaurant nu are E-uri și aditivi alimentari. Ce spune despre obligativitatea menționării lor în meniu: „Un moft românesc” EXCLUSIV

Alexandru Catalan 02.03.2023, 16:53

Proprietar a două restaurante, unul în București, „Lacrimi și sfinți”, altul, în port la Cetate, pe malul Dunării, în județul Dolj, Mircea Dinescu ne-a vorbit, exclusiv pentru Impact.ro, despre decizia celor de la Protecția Consumatorului, legată de trecerea în meniu a tuturor „E”-urilor din farfurie.

„Poate există niște roboți speciali despre care nu am aflat încă!”

Mircea Dinescu susține, exclusiv pentru Impact.ro: „Ăsta e doar un moft românesc, așa cum au fost și altele și cum vor mai exista! Nu știu ce aplicabilitate are. Vom tipări alte meniuri. Se va schimba ceva? Nu cred! Vor veni cu un robot care va degusta ciorba anunțată? Cum își vor da seama dacă ce scrie se regăsește în farfurie? Niște prostii!”.

Mai în glumă, mai în serios, el spune că e posibil ca occidentalii să inventeze mai nou un tip de robot special, care să facă diferența în domeniul mâncărurilor: „Poate există niște roboți speciali despre care nu am aflat încă! Sau poate că mai nou există detectoare de minciuni și detectoare de minciuni gastronomice!”, ne-a mai declarat Mircea Dinescu, exclusiv pentru Impact.ro.

Cum verifică Mircea Dinescu că mâncarea de la restaurant nu are E-uri și aditivi alimentari. Ce spune despre obligativitatea menționării lor în meniu: „Un moft românesc” EXCLUSIV
Pisica lui Mircea Dinescu

„Pentru mai toate restaurantele chestia asta nu va conta”

Mircea Dinescu a învățat foarte repede un adevăr la care ține orice comerciant, indiferent de dimensiunile afacerii sale:

„Pentru mai toate restaurantele chestia asta nu va conta. Se vor mai cheltui niște bani în plus, că așa vrea nu știu cine! Dar restaurantele care până acum și-au onorat renumele și clientela vor continua să facă asta și după data la care intră în vigoare această decizie.

Fiindcă oamenii ăia de acolo știu că renumele, brandul e foarte important și data viitoare. Ceilalți, care o mai scaldă încă, vor face ceea ce au făcut și până acum!”, e de părere Mircea Dinescu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Nu crede în îmbunătățirile din farfurie, după 15 martie

În plus, în opinia lui, nici noua modificare nu va aduce cine știe ce îmbunătățiri serviciilor din această zonă:

„De trăit bine vor continua s-o facă tot șmecherii. Cei din sistem! Care știu când să vină în control, unde să vină! În niciun caz nu va fi mai bine în farfuria noastră! De fapt, corupția va fi azi la fel ca cea de mâine, fiindcă ea e încă prezentă nu doar în zona restaurantelor, ci în multe altele!”, mai e de părere Mircea Dinescu.

Își folosește pisicile pentru a detecta mâncarea de proastă calitate

Mircea Dinescu este de părere, în altă ordine de idei, că problema e cu totul în altă parte, nu în domeniul HoReCa.

„Poporul român e otrăvit în fiecare zi, atunci când mergem la supermarket și-și cumpără tot felul de lucruri de care are nevoie. Un cârnat, un salam, o bucățică de carne sau mai știu eu ce altceva. Știți care e cel mai bun detector de otrăvuri din această lume? Pisica! Nu glumesc! V-o spun cu inima deschisă, chiar dacă știu că mă pot baza și pe nasul meu și pe intuiția mea de pasionat într-ale gastronomiei! Am cinci feline la Cetate și nu au dat-o în bară niciodată.

Ori de câte ori vreau să testez un produs nou, luat de pe raftul nu știu cărei alimentări sau supermarket, îl pun întâi în fața pisicii. Dacă aceasta nu-și bagă nasul, atunci rezultatul e mai mult decât evident. Otravă curată și evit așa ceva pentru tot restul vieții!”, conchide îndrăgitul poet.

Potrivit Protecției Consumatorului, de la 15 martie, orice client care va trece pragul unui restaurant va putea cere meniul completat cu lista „E”-urilor și aditivilor folosiți pentru prepararea mâncărurilor.

Urmăriți Impact.ro și pe