După doi ani grei de pandemie, în care ni s-a schimbat cu totul stilul de viață, după ce am început să mâncăm diferit, să ne petrecem timpul liber diferit și să trăim cu totul altfel, primăvara aceasta vine cu o nouă provocare: astenia. Este o afecțiune reală, spun specialiștii, iar simptomele par și mai grele în această primăvară, suprapuse cu situația dificilă din ultimele luni pe care și noi, românii, am simțit-o din plin.
Astenia de primăvară reunește o mulțime de simptome care mai de care mai diferite, manifestări care pot fi diferite de la om la om și care ne afectează puternic viața de zi cu zi. Printre principalele simptome date de astenie se numără oboseala cronică și senzația permanentă de a stat în pat, chiar dacă ați dormit multe ore într-o noapte.
Lipsa luminii soarelei, principalul motiv
De asemenea, stările de amețeală, lipsa poftei de mâncare și dezinteresul față de activități sociale sunt manifestări specifice. Însă, atenție, dacă sunt persistene și țin mai mult de o lună sunt șanse mari să vorbim despre o altă afecțiune.
„Astenia de primăvară este mai mult decât reală și are, în principal, două cauze. Alimentația, în primul rând, pentru că mâncăm în perioada de iarnă multe carne și legume conservate, nu proaspete. Faptul că nu avem verdeață în alimentație este clar că ne afectează destul de mult. Un alt factor important care duce la astenia de primăvară este reprezentat de lipsa luminii de la soare, în perioada de toamnă – iarnă. Vitamina D scade, nu prea mai ieșim afară ca în sezonul cald, numărul de ore însorite este mult mai mic și așa ajungem să ne confruntăm cu astfel de probleme”, a explicat psihologul Ovidiu Telegescu.
Cele mai mari parcuri din Sibiu. 4 locuri cucerite de natură din oraș
Totodată, spun specialiștii, astenia trece, de obicei, de la sine, însă putem facă câteva lucruri care ne pot ajuta să depășim stările care ne influențează viața de zi cu zi. Puteam lua vitamina D la recomandarea medicilor și putem introduce în alimentația de zi cu zi mult mai multe fructe și legume proaspete. De asemenea, plimbările în aer liber, în natură, ajută mult la restabilirea echilibrului.
„Da, depinde de noi. De cât de dornici suntem să ne expunem la soare și să avem o alimentație corespunzătoare. În jur de o lună durează, practic, aceste stări date de astenie. Este practic o perioadă de reacomodare, suntem dați peste cap și apoi ar trebui să ne revenim. Randamentul scăzut, durerile musculare în cazuri mai grave ne pot trimite de urgență la medic. Așa ajung foarte mulți oameni și la noi, la psihologi, când își dau seama că nu vorbesc despre vreo altă boală”, a mai explicat Ovidiu Telegescu.
Tot mai mulți români fac depresie
Perioada de pandemie a acutizat toate probleme de ordin emoțional, atrag atenția specialiștii. Așa a ajuns România să înregistreze cifre record în ceea ce îi privește pe cei care suferă, oficială, de depresie, boală gravă care necesită tratament multidisciplinar. Potrivit unui raport întocmit de Organizația Mondială a Sănătății se arată că în perioada 2005 – 2015 numărul celor care au fost diagnosticați cu depresie a crescut cu 18 procente. Principalul motiv ar fi fost nesiguranța economică.
Astfel, în plin val de scumpiri și printre multele îngrijorări cu privire la facturi, pandemie și război, specialiștii se așteaptă ca și în următoare perioadă să vedem un număr tot mai mare de oameni care au nevoie de ajutor de specialitate pentru a-și trata depresia.