Cum te poți proteja, de fapt, de noul virus. Regula simplă pe care o recomandă cercetătorii britanici. E suficient să faci asta

Andrei Cezar / 28.05.2020, 14:17

Cercetătorii au demonstrat încă o dată cât de importantă este distanțarea fizică penntru a împiedica răspândirea virusului. Oamenii de știință au descoperit întâmplător un focar de COVID-19, pe un vas de croazieră, după ce au testat pasagerii de la bord. Concluziile studiului au arătat că peste 80% dintre oamenii testați aveau în corp virusul, dar nu prezentau niciun simptom.

Regula simplă prin care te poți proteja de noul virus

Un studiu publicat în revista medicală britanică Thorax, arată cât de ușor poate fi transmis coronavirusul prin intermediul persoanelor asimptomatice.

Totul a pornit de la un studiu realizat pe un vas de croazieră, al cărui nume nu a fost publicat și care a părăsit Argentina la jumătatea lunii martie. Nava urma să ajungă întâi în Antarctica, iar mai apoi să-și continue drumul către Insula Georgia de Sud din Oceanul Atlantic de Sud, potrivit Mediafax.ro.

Înainte de îmbarcare, fiecare pasager a fost testat împotriva noului virus, iar cei care aveau prezent în sânge COVID-19 nu erau primit la bord.

Chiar și în aceste condiții un pasager a făcut febră la bord, timp de opt zile, iar ulterior unii membrii ai echipajului, dar și alți pasageri au început să prezinte simptome de coronavirus. Pentru că vasul nu a fost lăsat să revină în Argentina, a acostat în Uruguay, acolo unde opt persoane au fost evacuate și duse la spital. Autoritățile uruguaiene au decis ca toți cei de la bord să fie testați.

Cum te poți proteja, de fapt, de noul virus. Regula simplă pe care o recomandă cercetătorii britanici. E suficient să faci asta
Cum te poți proteja, de fapt, de noul virus. Regula simplă pe care o recomandă cercetătorii britanici. E suficient să faci asta

Peste 80% dintre cei infectați erau asimptomatici

Așa s-a ajuns la concluzia că din 217 persoane de la bord, 128 aveau coronavirus. Iar dintre cei infectați nu mai puțin de 81%, mai exact 104 persoane, nu prezentau niciun fel de manifestare a bolii, potrivit cercetătorilor.

Au existat, de asemenea 10 oameni carea au avut rezultate negative ale testului, chiar dacă erau cazați în camere cu alte persoane depistate pozitiv. Autorii cred că aceste cazuri reprezintă anomalii și sugerează că au existat unele rezultate fals-negative.

Oamenii de știință sunt de părere că o generalizare a acestui studiu pe populații mult mai mari ar fi imposibil de luat în considerare, deoarece oamenii de la bordul navei locuiau în condiții total diferite față de cele de pe uscat, fiind izolați complet de viața externă, timp de o lună de zile.

Chiar și așa, studiul evidențiază cât de importantă este respectarea distanțării fizice, în condițiile în care persoane care nu prezintă niciun simptom al virusului pot infecta, fără să știe, mulți alți oameni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI