Cum te poți infecta, de fapt, cu coronavirus la plajă. Avertismentul dur al specialiștilor

Andrei Cezar 31.07.2020, 16:09
Cum te poți infecta, de fapt, cu coronavirus la plajă. Avertismentul dur al specialiștilor

Masca de protecție devine obligatorie și în spațiile deschise, de la 1 august, în mai multe județe din țară, inclusiv în stațiunile de pe Litoral. Măsura vine ca urmare a numărului tot mai mare de îmbolnăviri înregistrate de la o zi la alta. Astfel, prin adoptarea acestei măsuri autoritățile doresc limitarea transmiterii intracomunitare a virusului. Specialiștii explică de ce este recomandat să purtăm mască inclusiv la plajă.

Cum se poate transmite virusul atunci când ne aflăm la plajă

În județul Constanța, purtarea măștilor de protecție va fi obligatorie în intervalul orar 18.00-24.00. Locurile unde se aplică această măsură sunt piețele, stațiile de transport public în comun, peroanele gărilor și curțile bisericilor. Prefectul județului Constanța, George-Sergiu Niculescu, a declarat că această măsură vizează și stațiunile de pe Litoral.

Potrivit specialiștilor, masca de protecție ar trebui purtată și atunci când mergem la plajă pentru că poate reduce riscul infecției ce se poate transmite prin particulele de nisip.

„Aceste particule pe care nu le vedem se așază pe particule de praf, pe particule de nisip, care, în contextul unei mișcări a curenților de aer – că este vorba de vânt, că este vorba de aer condiționat – prezintă riscul de infectare și atunci, a purta mască în zonele deschise, dar care sunt foarte aglomerate și prezintă posibilitatea transmiterii de la o persoană la alta prin astfel de particule ce transportă virusurile, este binevenită în special în zone cum este litoralul. Consider că sunt măsuri extrem de binevenite, iar această mască nu cred că este foarte deranjantă. Este ușoară, chiar dacă o schimbăm mai des și o aruncăm – categoric trebuie să o aruncăm”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, Carmen Dorobăț, pentru Digi 24.

Cum te poți infecta, de fapt, cu coronavirus la plajă. Avertismentul dur al specialiștilor
Cum te poți infecta, de fapt, cu coronavirus la plajă. Avertismentul dur al specialiștilor

Constanța, printre județele cu cele mai puține cazuri

Constanța se află printre județele cu cel mai mic număr de infectări. Potrivit ultimelor informări oficiale, au fost înregistrați 931 de pacienți infectați cu noul cornavirus pe teritoriul județului și o rată de infectare de 1.36 cazuri la mia de locuitori.

Conform declarațiilor prefectului de Constanța, numărul mic de cazuri raportat zilnic în județ a făcut ca autoritățile să permită funcționarea teraselor și localurilor în aer liber și după ora 23.00.

Urmăriți Impact.ro și pe