Cât e amenda dacă nu porți masca în aer liber în România. Locurile unde a devenit obligatorie

Andrei Cezar / 31.07.2020, 08:25
Cât e amenda dacă nu porți masca în aer liber în România. Locurile unde a devenit obligatorie

Masca devine obligatorie de la 1 august și în aer liber în mai multe județe ale țării. Spre exemplu, în stațiunile de pe Litoral turiștii vor fi nevoiți să poarte mască între orele 18:00-24:00, perioadă de timp în care se produce cea mai mare aglomerație de oameni. De asemenea, în tot județul Iași, și în Prahova, masca va deveni obligatorie. Amenzile pentru nerespectarea acestei reguli sunt usturătoare. Există, însă, și persoane care nu sunt obligate să poarte mască.

Masca, obligatorie în aer liber. Cât este amenda pentru nepurtarea ei

Potrivit prefectului de Constanța, masca în aer liber va deveni obligatorie în spațiile în care se formează aglomerări, respectiv piețe, târguri, curți ale bisericilor, gări și stații de autobbuiz. Regula trebuie să o respecte și turiștii care se află în stațiunile de la malul mării, în intervalul 18:00 – 24:00.

”Avem 3 puncte pe ordinea de zi. La punctul 1 am avut analizarea propunerii venite din partea DSP Constanța în vederea obligativității purtării măștii în spații deschise în care se formează aglomerări, unde distanța fizică între persoane nu se poate respecta, distanța de doi metri. Vorbim despre piețe, oboare, târguri, curțile exterioare ale lăcașelor de cult, peroanele gărilor, stațiile de autobuz… Sunt mai multe introduse. Toate acestea le vom face publice prin hotărârea de Comitet Județean pentru Situații de Urgență.

De asemenea, pentru zonele de promenadă din județul Constanța, în toate stațiunile turistice, vorbim de zonele tradiționale unde se creează aglomerări – Eforie, Mamaia și celelalte stațiuni, obligativitatea purtării măștilor de protecție în intervalul orar 18:00 – 24:00.

Această decizie a fost luată în urma analizei prezentate de către DSP și în urma unei adrese primite de la IPJ Constanța în ceea ce privește valorile de trafic și fluxul de persoane în aceste intervale orare.”, a declarat George-Sergiu Niculescu, prefectul județului Constanța, potrivit Digi 24.

Cât e amenda dacă nu porți masca în aer liber în România. Locurile unde a devenit obligatorie
Cât e amenda dacă nu porți masca în aer liber în România. Locurile unde a devenit obligatorie

Masca, obligatorie în Iași și Prahova

Masca de protecție devine obligatorie, de la 1 august, în toate localitățile din Iași, chiar și atunci când oamenii se află pe stradă. Măsura a fost adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și se încheie pe 14 august.

Până acum era obligatorie doar în locurile unde se forma aglomerație, respectiv în stațiile pentru mijloacele de transport în comun sau în piețe. De la această măsură sunt exceptate persoanele care fac activități fizice intense sau lucrează în condiții de muncă solicitante. De asemenea, copiii cu vârsta mai mică de 5 ani nu sunt obligați să poarte mască.

Județul Prahova, unul dintre cele mai afectate din punct de vedere al îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, este și el vizat de măsura obligativității purtării măștii. Dar nu tot județul, ci numai în anumite zone, cum ar fi: pieţele, târgurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice. Intervalele orare în care măsura devine obligatorie sunt: 07.00-11.00 şi  15.00-23.00.

În cazul nerespectării acestei măsuri, persoanele surprinse de oamenii legii fără mască de protecție vor putea fi sancționate cu amenzi cuprinse între 500 – 2500 de lei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI