SPECIAL

Cum se scrie corect: odată sau o dată?

Ileana Mlădinoiu 24.05.2021, 13:33
Cum se scrie corect: odată sau o dată?

Când mobilitatea faptelor de limbă a fost recunoscută, s-a impus ideea că unele elemente ale limbii se găseau în faza de trecere de la o categorie la alta, cum ar de exemplu cazul pronumelor posesive care așezate lângă un substantiv devin adjective pronominale posesive și, deci, nu pot fi clasate rigid.

De ex.: Caietul său se află pe bancă (său provine din pronume posesiv: Al său – e vorba de caiet- se află pe bancă).

De aceea, în câteva puncte, gramatica a renunțat de a da o soluție, rămânând ca studii ulterioare, bazate pe evoluția limbii, să clarifice lucrurile.

Așa se face că DOOM a devenit tolerant cu unele forme care pot avea două variante (substantive/adverbe etc. ca parți de vorbire, ambele corecte ce pot fi puse în circulație). Într-un articol anterior, vorbeam deja de acceptarea atât a lui cearșaf, cât și a lui cearceaf.

În cele ce urmează, vom staționa asupra lui “o dată”, compus din numeralul “o” și substantivul feminin “dată” precum și asupra lui “odată”, scris sudat, ca adverb de timp. Este normal ca nu toți oamenii să cunoască ce este acela un adverb, dacă-i de timp/loc/mod și că în cazul acesta are sensul de “odinioară”.

Dar, cu explicații amănunțite și cu parcurgerea aceluiași „traseu”, adică: în ce situație se află cele două cuvinte (o dată și odată), care este motivația gramaticală, însoțite, desigur, de exemple edificatoare, sperăm să vă determinăm să fiți atenți atunci când le introduceți în diverse texte.

Cum se scrie corect: o dată sau odată?

A. Situația în care se află odată:

a) este adverb de timp și răspunde la întrebarea când

Mai clar, când are sensul de “odinioară, “cândva”, „demult”

De ex.: Era “odată” (odinioară, cândva, demult) un cizmar foarte bun pe ulița noastră. Când era un cizmar foarte bun pe ulița noastră? “Odată”.

“Odată” terminat programul, am plecat acasă. Odată are sensul de “îndată” și este tot adverb de timp. “Îndată” terminat programul, am plecat acasă.

Pleacă “odată”/imediat/acum din fața mea!

“Odată”/deodată cu ele, am plecat acasă.

b) este adverb nehotărât

De ex.: Au fost “odată” (nu știm cu precizie când) un rege și o regină.

Cum se scrie corect odata sau o data
Când ar trebui folosit “o dată” și când “odată”

B. Situația în care se află o dată:

a) O dată este numeral adverbial și va trebui în propoziție să continuăm îmșiruirea.

De ex.: Voi repeta o dată de două ori/de trei ori/de patu ori etc. poezia până când o voi învăța pe de rost.

b) O dată este substantiv și are sensul de zi, dată calendaristică.

De ex.: Trebuie să țin minte “o dată” importantă: ziua de naștere a mamei mele. Dată este substantiv, înseamnă zi și nu este adverb. Ziua de naștere a mamei mele este o zi (dată) important[.

Ne vom revedea la “o dată” ce urmează a fi stabilită.

c) O dată este locuțiune conjuncțională, cu sensul de îndată ce, imediat ce

De ex.: „O dată” scăpați din lesă, câinii aleargă peste tot.

d) “O dată” poate fi precedat de încă, mai, doar, numai, deși sună supărător.

De ex.: L-am vizitat încă o dată/numai o dată/doar o dată la spital (cu sensul de iar, din nou).

Mai explică-mi “o dată”, fiindcă nu am priceput ce vrei să spui.

Precizăm că în îndreptarele ortografice, ortoepice și de punctuație mai vechi, conform normelor ortografice de atunci, apar scrise separat “o dată ce și o dată cu”. Noile norme ortografice corecte sunt “odată ce” și “odată cu”.

La final, adăugăm și alte adverbe în componența cărora intră “dată” și care se scriu prin sudare: “altădată, câteodată (uneori), totodată (în acelasi timp) niciodată” etc.