De-a lungul timpului, Irina Loghin și-a obișnuit fanii cu apariții fără cusur. Costumele populare impecabile, coafura și machiajul atent îngrijite, chiar și după ce a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani, au fost întotdeauna cartea de vizită a îndrăgitei interprete de muzică populară. Atunci când nu este însă pe scenă sau la televizor, Irina Loghin abordează ținute mult mai relaxate și aproape că este de nerecunoscut.
Cei care se întâlnesc cu Irina Loghin pe stradă s-au putea să nici nu o recunoască, în ținute relaxate și fără strălucirea de pe scenă. Interpreta de muzică populară a fost văzută recent, în timp ce făcea o plimbare în jurul casei și stătea de vorbă cu o vecină. Cu o pereche de pantaloni sport și încălțări asortate, o geacă lungă și căciulă, Irina Loghin a înfruntat temperaturile scăzute pentru a lua puțin aer, la ceas de seară.
Vedeta a avut cu ea și un băț și nu a uitat nici de masca de protecție, pe care a purtat-o cât timp a stat de vorbă cu o altă femeie. Temperaturile cu minus și-au spus cuvântul, iar după ceva timp, vedeta s-a retras în locuința sa.

Interpreta de muzică populară nu a făcut niciodată un secret din faptul că îi place să se îngrijească și că este preocupată de aspectul fizic. Ba chiar le-a dat și femeilor mai tinere, de-a lungul timpului, câteva ponturi cu privire la menținerea fermității tenului și a tinereții pielii. Irina Loghin are și un secret care o ajută să se mențină în formă și să fie sănătoasă.
Puțini știu că îndrăgita cântăreață nu mai mănâncă aproape deloc carne, de peste patru decenii, iar pe cea de porc o evită cu orice preț. Carnea de pui este singura care se mai regăsește în alimentația ei, din când în când, iar de Sărbători pregătește sarmale cu pește.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pentru mine carnea este departe, am renunțat la ea. Sunt mare iubitoare de animale, cred că de asta nu am fost carnivoră niciodată. De când eram acasă, dacă tăiau păsările nu voiam să văd și cred că de aici. De vreo 40 și ceva de ani nu mai consum carne. De obicei eu nu gătesc porc.
Foarte rar mai mănânc câte un piept de pui, dar rar şi nu-l mănânc cu plăcere nici pe acela. Dar doar când nu am încotro, când sunt în deplasare. Acasă fac sarmale de pește de Crăciun și tot felul de salate crudități, ghiveci de tot felul de legume.
Pe masă aveam nelipsitele sarmalele de pește. Pentru restul fac și de porc, dar eu cu Irinuca nu servim din astea. Ne simțim bine cu ale noastre cu care ne-am învățat de zeci de ani. a povestit Irina Loghin, în preajma Sărbătorilor de anul trecut.
În plus, vedeta a declarat că face sport în continuare și că mișcarea o ajută să se mențină în formă și la 82 de ani. Ea le-a îndemnat și pe admiratoarele sale să își facă o rutină de exerciții fizice, pentru că mișcarea este esențială pentru un stil de viață sănătos.