Cum se calculează cifra destinului în numerologie și ce înseamnă fiecare număr

Emanuela Pană 09.11.2020, 09:52
Cum se calculează cifra destinului în numerologie și ce înseamnă fiecare număr

În numerologie, cel mai important număr este cifra destinului – esența simbolică a datei de naștere a unei persoane. Numărul destinului dezvăluie detalii despre personalitatea individului, însușirile pe care le vei avea pe tot parcursul vieții, dar și cum va evolua persoana pe parcursul anilor. Cum se calculează destinului și ce semnificație are fiecare număr aflați în cele ce urmează.

Cum se calculează cifra destinului

Cifra destinului sau cifra drumului de viață este cea mai importantă componentă când vine vorba de calculul numerologic al destinului fiecărei persoane de pe Pământ. Potrivit numerologiei, destinul omenesc este deja trasat, însă poate fi influențat în anumite „puncte de întâlnire“ de anumite gânduri sau atitudini care generează energii armonice care pot să interfereze cu energiile astrale. În schimb, este imperios să identifici acele momente. Cheia cu ajutorul căreia le vei putea descoperi este reprezentată de numărul destinului. Cum îl calculezi și ce semnificație are?

Ei bine, cifra destinului se calculează prin adunarea tuturor cifrelor din data de naștere, urmând a fi reduse la o singură cifră (excepţie numerele maestre: 11, 22, 33, 44). Spre exemplu, pentru o persoană născută pe data de 13.04.1976, calculul este 1+3+4+1+9+7+6=31, 3+1=4. Așadar, cifra destinului este 4.

Totodată, din moment ce data nașterii nu poate fi schimbată, vibrațiile sale specifice vor influența orice eveniment din viața unui om, conform învățăturilor antice ale numerologiei. Se merge pe ideea că nu ai de ales în viață, ci mai degrabă trebuie să îți urmezi destinul și să te folosești de trăsăturile pozitive sau negative ale personalității tale. Dacă te vei folosi de calitățile cu care ai fost înzestrat, atunci vei observa că viața e simplă și frumoasă, iar neplăcerile și problemele nu vor exista.

Citește și: Numerologie – 6 vibrația lunii Noiembrie. Definește-ți calea în viață

Ce înseamnă fiecare număr

Fiecare cifră de destin vine cu forma sa proprie de manifestare și este, după cum aminteam, încriptată în data nașterii. În continuare vă vom prezenta ce spune, pe scurt, cifra destinului despre fiecare persoană.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Află ce spune cifra destinului despre tine
Află ce spune cifra destinului despre tine

Cifra destinului 1

Indivizii care au acest număr al destinului se fac destul de ușor de ramarcat în societate, iar în cazul care, prin absurd, nu sunt, vor face tot posibilul să iasă în evidență. Au abilități înnăscute de lideri, inițiază multe proiecte și leadership-ul le este la îndemână. Ei tind către individualism și nu se pot acomoda cu activități de rutină. De foarte multe ori sunt catalogați drept egoiști. De asemenea, au o încredere naivă că vor reuși tot ce și-au propus și că ceilalți îi vor urma.

Cifra destinului 2

Persoanele cu cifra destinului 2 sunt caracterizate de dorința de a fi parteneri buni, având o diplomație desăvârșită și ținând cont de cei din jur în tot ceea ce fac. Au capacitatea de a se adapta rapid și își doresc să îi susțină pe ceilalți prin tot ce fac. Unele persoane își pierd destul de repede încrederea și stima de sine, fiindu-le teamă de singurătate, de a greși, de a fi respinși și de schimbare.

Cifra destinului 3

Oamenii cu vibrația 3 sunt foarte nostimi și distractivi. Totodată, aceștia sunt iubitori de frumos, debordează de energie și răspândesc multă pozitivitate în jur. Ei au o vitalitate deosebită. Pentru persoana cu cifra destinului 3, explorarea este foarte importantă, la fel și nevoia de a comunica și a afla informații noi. Riscul este să înceapă foarte multe activități și să nu reușească să finalizeze nimic sau să-și epuizeze energia pe lucruri puierile.

Cifra destinului 4 

Dacă cifra ta de destin este 4, atunci înseamnă că îți place ordinea, organizare, claritatea și ești o persoană muncitoare, pe care ceilalți se pot baza oricând. Tu dai viață ideilor și o formă frumoasă lucrurilor, umplându-le de conținut. De asemenea, ești o persoană cu picioarele pe pământ, tradiționalistă și productivă. Însă, poți deveni destul de rigid și poți avea o viziune limitată dacă lucrezi mereu de unul singur.

Cifra destinului 5 

Se crede că persoanele cu vibrația 5 au spirit de aventurieri, iubesc distracția și vor să-și exprime nonconformismul pe orice plan (în carieră, familie, viața de cuplu). Ele simt nevoia să își poată exprima creativitatea liber, fără șabloane, reguli sau alte proceduri. Unul dintre dezavantaje ar fi că se plictisesc extrem de repede, motiv pentru care dacă nu fac un lucru cu pasiune, nu-l pot duce până la capăt, Caută să se remarce și să fie mereu în față.

Cifra destinului 6

În doar câteva cuvinte, dar extrem de reprezentative, persoanele cu cifra destinului 6 sunt armonioase și echilibrate. Ele protejează, susțin, asumându-și de foarte multe ori rolul de dascăl. Sunt ocrotitoare și responsabile, dar și geloase. Gândurile lor sunt îndreptate către sănătate și iubesc tradițiile de familie. Dacă ai cifra destinului 6, atunci cu siguranță ai nevoie de multă stabilitate și de confortul celor dragi.

Cifra destinului 7

Deși sunt persoane foarte înțelepte, cei guvernați de cifra destinului 7 sunt introvertiți și au o viziune aparte, greu de deslușit pentru cei din jur. În caz că nu știați, 7 este și cifra spiritualității, iar persoanele cu această energie au o profunzime aparte. Nu își exprimă sentimentele și trăirile cu ușurință, ba chiar aleg să se izoleze de agitația lumii. Totodată, au capacitatea de a ajuta, fiind persoane care observă tot ce se petrece în jur. În schimb, iubesc polemica și nu se dau bătuți până ce nu își impun punctul de vedere.

Cifra destinului 8

Când vorbim de indivizii cu cifra destinului 8, vorbim despre putere, care se manifestă pe toate planurile. Acestea au o capacitate foarte mare de a obține ceea ce își propun, sunt determinate, au o viziune clară asupra lumii, au capacitatea de a conduce și se fac remarcate prin spiritul justițiar și prin dorința de a domina și de a deține controlul. De asemenea, dorința de înavuțire nu le dă pace, făcând din asta un scop în viață.

Cifra destinului 9

9 este profetul, profesorul, este transformare continuă. De regulă, este persoana care îi înspiră pe cei din jur, pe care îi ghidează și îi susține. Persoanele care au această cifră a destinului fac foarte multe acte de caritate, se gândesc mereu la binele suprem și se dedică oamenilor. Sunt visătoare, permanent în căutare de soluții, dorind să transforme totul în mai bine. Visează la o lume ideală, în care există armonie pe toate planurile. Le este frică de restricții de orice fel și de situațiile în care nu își pot controla emoțiile, notează adevărul.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...