Cum se asigură DNA că Elena Udrea nu va mai fugi din țară. Decizia neaşteptată luată de procurori

Iancu Andreea 04.03.2021, 17:28
Cum se asigură DNA că Elena Udrea nu va mai fugi din țară. Decizia neaşteptată luată de procurori

Procurorii DNA încearcă tot posibilul pentru a se asigura că Elena Udrea nu va mai fugi din țară în urma acuzațiilor aduse în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale din 2009. Alături de Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostul președinte Traian Băsescu, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare. În ciuda faptului că decizia nu este definitivă, Direcția Națională Anticorupție își ia măsuri de siguranță pentru ca fostul ministru că își ispășească pedeapsa.

Ce măsuri ia DNA pentru a se asigura că Elena Udrea nu va mai fugi din țară

Fostul ministru are antecedente, după ce în trecut s-a sustras de la executarea pedepsei din dosarul Gala Bute și a părăsit țara. Astfel, procurorii DNA încearcă de data aceasta să se asigure că Elena Udrea nu va mai fugi din țară. Astfel, aceștia au impus măsura controlului judiciar în cazul fostului politician pentru a elimina posibilitatea ca Udrea să păsărească România înainte ca instanța să ia decizia definitivă în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale din 2009. Această solicitare a procurorilor DNA va fi judecată vineri, 5 martie, la Curtea de Apel. Totodată, aceeași instanță este și cea care a condamnată-o pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare. Pe de altă parte, în cazul apelului depus de fostul politician, decizia va aparține Curții Supreme de Justiție.

După patru ani în care judecătorii au analizat dosarul, Elena Udrea a fost condamnată la închisoare cu executare pentru mai multe capete de acuzare. Deși decizia nu este momentan definitivă, fostul ministru a primit o sentință de 6 ani de închisoare, plus un spor de 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Udrea este acuzată de instigare la luare de mită și spălare de bani în mai multe rânduri, cumulat, acestea ducând la un total de 8 ani petrecuți în spatele gratiilor.

Ioana B[sescu și Elena Udrea, ambele condamnate în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009
Ioana B[sescu și Elena Udrea, ambele condamnate în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009

Udrea se consideră nevinovată: „Cred că sunt printre puţinii politicieni care au adus bani personali la campania electorală şi nu au plecat cu bani acasă”

Un val de acuzații au dus la decizia de a fi condamnată la 8 ani de închisoare. Cu toate acestea, Elena Udrea se consideră nevinovată și își argumentează această părere. Deși ar fi investit bani în campania electorală, fostul ministru susține că nu a câștigat foloase la finalul său. Totodată, ea neagă orice presiuni care s-ar fi pus asupra reprezentanților societăților comerciale.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, a cărei săvârşire mi se impută, precizez faptul ca am finanţat personal campania electorală din anul 2009, alocând sume totalizând peste 300.000 de euro. Veniturile personale şi ale soţului aferente anului 2009 mi-au permis această finanţare. Cred că sunt printre puţinii politicieni care au adus bani personali la campania electorală şi nu au plecat cu bani acasă (…) În ceea ce priveşte sursele de finanţare, doresc să subliniez faptul că niciodată nu s-a discutat despre exercitarea vreunui fel de presiune asupra reprezentanţii societăţilor comerciale. Erau foarte multe persoane care doreau să se implice în finanţarea campaniei electorale, explica Udrea în urmă cu mai mult timp.

Cum se împart banii în cuplul lor?
Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...